Acum ceva timp, fata mea, absolvent al unei facultăți de comunicare, mi-a făcut cadou o carte pe care am tot lăsat-o pentru mai târziu, temându-mă că va fi prea grea. Într-un târziu, m-am apucat de ea. A fost poate prima carte de filozofie pe care am citit-o cu reală plăcere.
Ce-am
reținut din „Revolta maselor” - în original „La
rebelíon
de las masas” (1929)
- de José
Ortega y Gasset? În principal că omul-masă încearcă să
strivească, să uniformizeze, tot ce nu-i seamănă. Dar cine este
omul-masă? „Aparține masei orice individ care nu-și atribuie
valori – bune sau rele – din motive speciale, ci se simte «ca
toată lumea»
și totuși nu-i încercat de neliniști, ci dimpotrivă, se simte în
largul său când se găsește asemănător cu ceilalți.”
„Este
neîndoielnic că împărțirea cea mai radicală care se poate face
în sânul umanității este delimitarea a două clase de indivizi:
cei care cer mult de la ei înșiși și își îngrămădesc unele
peste altele dificultăți și îndatoriri și cei care nu cer nimic
deosebit de la ei înșiși, cei pentru care a trăi înseamnă a fi
în orice clipă ceea ce sunt deja, fără vreun efort de
autoperfecționare, plutind ca niște geamanduri în derivă.”
„Caracteristica
momentului este că sufletul mediocru, știindu-se astfel, are
cutezanța de a afirma drepturile mediocrității și le impune
pretutindeni. După cum se spune în America de Nord, a fi diferit
înseamnă a fi indecent. Masa nimicește tot ceea ce nu este după
chipul și asemănarea sa, tot ceea ce este deosebit, excelent,
individual, calificat și de elită. Cine nu este ca toată lumea,
cine nu gândește ca toată lumea riscă să fie eliminat.”
„Omul-masă
este omul golit în prealabil de propria-i istorie <...> El are
doar apetituri, crede că are numai drepturi, și nu și obligații:
este omul lipsit de noblețea care obligă – sine
nobilitate
-, snobul.”
„Acest
snobism universal <...> apare atât de evident, de pildă, la
muncitorul actual <...>.”
„Dar
la rigoare, în fiecare clasă socială se pot descoperi o masă și
o minoritate autentică. După cum vom vedea, o caracteristică a
timpului nostru este predominanța masei și a vulgului, chiar și în
grupurile unde selecția este tradițională. Astfel, în viața
intelectuală, care, prin însăși esența sa, cere și presupune
calitatea, se constată triumful progresiv al pseudointelectualilor
necalificați, incalificabili și descalificați chiar de propria
textură a spiritului lor.”
„Noblețea se definește prin exigență, prin obligații, nu prin
drepturi. Noblesse
oblige.
«A
trăi după plac înseamnă a trăi ca un plebeu; nobilul aspiră la
ordine și la lege»
(Goethe)”.
Ortega
y Gasset consideră că destinul omului este continuitatea (evoluția,
nu revoluția): „Revoluțiile, atât de inconsecvente în graba lor
ipocrit generoasă de a proclama noi drepturi, au violat întotdeauna,
au călcat în picioare și au distrus dreptul fundamental al omului
– atât de fundamental, încât el constituie definiția însăși
a substanței sale -, dreptul la continuitate.”
Tot
despre continuitate: „Prezentul nu înseamnă altceva decât
prezența trecutului și a viitorului, locul în care trecut și
viitor trăiesc efectiv.”
„<...>
trecutul este prin esența sa revenant.
Dacă este respins, el se întoarce, revine iremediabil. De aceea,
singura cale autentică de a-l depăși este să nu fie alungat.”
„<...>
trecutul este «firescul
din om, care revine în galop».”
O
observație dură despre revoluții: „În răscoalele cauzate de
sărăcie, masele populare caută de obicei pâine, iar mijlocul pe
care îl folosesc în general este de a distruge brutăriile”.
Foarte
interesante considerațiile sale asupra statului: „La origine,
statul constă în amestecul de sânge și de limbi. El reprezintă
depășirea oricărei societăți naturale. Este metis și
plurilingv.”
„<...>
greco-romanul hotărăște să se despartă de câmp, de «natură»,
de cosmosul geobotanic.”
„<...>
Socrate, marele citadin, chintesență a sucului secretat de polis,
va spune: «Eu
n-am nici o legătură cu copacii de pe câmp: eu nu am de-a face
decât cu oamenii din cetate».
„Până
la Alexandru cel Mare și, respectiv, Cezar, istoria Greciei și a
Romei a constat într-o luptă neîntreruptă între aceste două
spații: între cetatea rațională și câmpul vegetal, între
jurist și plugar, între ius
și rus.”
„Synoikismos
înseamnă acordul de a trăi împreună, așadar reunire într-un
strict dublu sens fizic și juridic. Dispersiunii vegetale de pe câmp
îi urmează concentrarea civilă din oraș.”
„<...>
republica,
politeia,
<...> nu se compune din bărbați și femei, ci din cetățeni.”
În
această carte, Ortega y Gasset își exprimă și susținerea pentru
ideea de Europa: ”<...> susțin <...> o posibilă, o
probabilă unitate statală a Europei.” „<...> pentru
aceste popoare denumite europene, a trăi a însemnat întotdeauna –
mai ales începând cu secolul al XI-lea, cu Otto al III-lea – a te
mișca și a acționa într-un spațiu comun, într-o ambianță
comună. <...>. Această conviețuire la grămadă lua fie un
aspect pașnic, fie o formă combativă. Războaiele intereuropene au
arătat mai mereu un stil ciudat, care le face să semene foarte bine
cu certurile familiale. Ele evită anihilarea dușmanului și sunt
mai degrabă înfruntări, lupte de emulație, asemenea hârjoanelor
dintre flăcăi în mijlocul satului sau aidoma certurilor dintre
urmași pentru împărțirea unei moșteniri de familie.”
Cum
se leagă tema omului-masă de Europa? Ei bine, tocmai prin
liberalism, care „implică o intuiție deosebit de perspicace a
ceea ce a fost întotdeauna Europa.
Când
Guizot, spre exemplu, opune civilizația europeană tuturor
celorlalte, remarcând că în Europa nu au triumfat niciodată,
într-o formă absolută, nici un principiu, nici o idee, nici un
grup sau o clasă și că acestui lucru i se datorește dezvoltarea
permanentă și caracterul ei progresiv, nu putem să nu ciulim bine
urechile.”
„<...>
libertatea și pluralismul sunt două lucruri reciproce și <...>
amândouă constituie esența permanentă a Europei.”
O idee interesantă (și actuală) se desprinde din „Epilog pentru
englezi”: pacifismul nu garantează pacea.
Am
lăsat de o parte multe alte idei și citate interesante, pentru că
altfel ar fi însemnat să citez practic întreaga carte.
Erudiția
lui Ortega y Gasset este naturală, expusă într-un limbaj simplu,
ușor de înțeles chiar și de un cititor de ziare (de altfel
diversele capitole ale cărții au fost publicate în foileton în
cotidianul El
Sol
înainte de fi reunite în volum), chiar dacă autorul nu crede
necesar să traducă citatele în latină, franceză, italiană sau
portugheză (de notat că în text există și o mențiune la daci,
printre celelalte popoare care au adoptat limba latină, și ai căror
urmași vorbesc astăzi limbi romanice).
Nu
pot încheia altfel decât spunând că felul direct, clar, dar în
același timp puternic argumentat în care Ortega y Gasset își
expune ideile îl plasează pe acesta chiar în categoria acelei
minorități intelectuale care se află permanent sub presiunea
masei.
