Câteva idei despre cea
mai discutată producție cinematografică românească a momentului
– Aferim!, în regia lui Radu Jude.
Este un film ambițios, nu
numai pentru că-și propune o abordare istoric „nefardată”, ci
și pentru emoția pe care o transmite. Am ieșit răvășit de la
film. E o peliculă care merită văzută și revăzută!
Este bine realizat, deși
în mare parte relativ static. Foarte discursiv (cu multe dialoguri
livrești, în pilde și vorbe meșteșugite – de notat că
dialogurile sunt extrase din textele vremii de Constanța
Vintilă-Ghițulescu). Cu două momente cinematografice de
intensitate maximă, primul capturarea celor doi robi fugari, în
gospodăria unui țăran meșteșugar, și al doilea răzbunarea
sălbatică a boierului, după ce robul adulter îi este înapoiat.
Interesantă filmarea în
alb-negru, care amplifică intensitatea emoțională (deși imaginile
cele mai interesante au puțină legătură cu tema principală a
filmului, fiind mai degrabă cele de natură, de reținut aici numele
operatorului Marius Panduru). Interesantă și muzica, în special
cea din han, care încearcă să reconstituie atmosfera greco-otomană
din Țara Românească (greu de aflat cine cântă, e o informație
pe care realizatorii filmului au uitat să o dea, mi-a plăcut însă
taraful, și mai ales lăutarul vârstnic, cu adevărat autentic).
Interesantă și utilizarea limbii țigănești și turcești (în
secvențe scurte, fără traducere).
Peisaje foarte bine găsite
(deși unele m-au dus cu gândul la Dobrogea, nu la Țara
Românească), interesantă și cula oltenească, deși în
imaginația mea proprietarul unei asemenea case fortificate ar fi
fost mai degrabă un simplu boier de țară, iar nu unul cu giubea și
cu ișlic.
Unele secvențe (mai mult sau mai puțin bine creionate) din film încearcă să definească atmosfera mai profundă a epocii: întâlnirea zapciului cu șatra de nomazi, călugărul supărat pe viață, și care predică împotriva evreilor, încercarea grupului de țigani, la târg, de a-și găsi singuri cumpărător, vânzarea ilegală de către zapciu a robului copil fugit de la stăpân, intervenția călătorului străin din han, femeia (țiitoare?) a cărei voce se aude printr-o deschizătură din zidul culei, și pe care boierul o scuipă.
Poate cel mai interesant
lucru din întreg filmul în ce privește psihologia personajelor
rămâne modul cum țăranii și robii moșiei îl ajută pe stăpân
să-și ducă la îndeplinire sălbatica răzbunare. Nu numai că
boierul nu trebuie să facă nici un efort ca să-și nenorocească
robul, și ca să-și umilească și să-și chinuie în același
timp soția, ci chiar i se ușurează sarcina.
PS De notat că din punct
de vedere tehnic, sonorul nu este atât de bun pe cât ar fi trebuit
pentru a putea urmări fără probleme lungile dialoguri ale
filmului. Poate nici dicția actorilor nu este întotdeauna cea mai
bună (cu excepția lui Rebengiuc și Dabija, amândoi excepționali
în rolurile lor scurte, episodice, dar fundamentale în economia
filmului).
PS2 Poate cea mai mare
notă din tot ce ține de realizarea tehnică a acestei pelicule ar
trebui să o primească costumele, realizate de Dana Păpăruz! O
adevărată încântare!
