Aferim! – un film istoric „nefardat”

Câteva idei despre cea mai discutată producție cinematografică românească a momentului – Aferim!, în regia lui Radu Jude.

Este un film ambițios, nu numai pentru că-și propune o abordare istoric „nefardată”, ci și pentru emoția pe care o transmite. Am ieșit răvășit de la film. E o peliculă care merită văzută și revăzută!

Este bine realizat, deși în mare parte relativ static. Foarte discursiv (cu multe dialoguri livrești, în pilde și vorbe meșteșugite – de notat că dialogurile sunt extrase din textele vremii de Constanța Vintilă-Ghițulescu). Cu două momente cinematografice de intensitate maximă, primul capturarea celor doi robi fugari, în gospodăria unui țăran meșteșugar, și al doilea răzbunarea sălbatică a boierului, după ce robul adulter îi este înapoiat.

Interesantă filmarea în alb-negru, care amplifică intensitatea emoțională (deși imaginile cele mai interesante au puțină legătură cu tema principală a filmului, fiind mai degrabă cele de natură, de reținut aici numele operatorului Marius Panduru). Interesantă și muzica, în special cea din han, care încearcă să reconstituie atmosfera greco-otomană din Țara Românească (greu de aflat cine cântă, e o informație pe care realizatorii filmului au uitat să o dea, mi-a plăcut însă taraful, și mai ales lăutarul vârstnic, cu adevărat autentic). Interesantă și utilizarea limbii țigănești și turcești (în secvențe scurte, fără traducere).

Peisaje foarte bine găsite (deși unele m-au dus cu gândul la Dobrogea, nu la Țara Românească), interesantă și cula oltenească, deși în imaginația mea proprietarul unei asemenea case fortificate ar fi fost mai degrabă un simplu boier de țară, iar nu unul cu giubea și cu ișlic.

Unele secvențe (mai mult sau mai puțin bine creionate) din film încearcă să definească atmosfera mai profundă a epocii: întâlnirea zapciului cu șatra de nomazi, călugărul supărat pe viață, și care predică împotriva evreilor, încercarea grupului de țigani, la târg, de a-și găsi singuri cumpărător, vânzarea ilegală de către zapciu a robului copil fugit de la stăpân, intervenția călătorului străin din han, femeia (țiitoare?) a cărei voce se aude printr-o deschizătură din zidul culei, și pe care boierul o scuipă.

Poate cel mai interesant lucru din întreg filmul în ce privește psihologia personajelor rămâne modul cum țăranii și robii moșiei îl ajută pe stăpân să-și ducă la îndeplinire sălbatica răzbunare. Nu numai că boierul nu trebuie să facă nici un efort ca să-și nenorocească robul, și ca să-și umilească și să-și chinuie în același timp soția, ci chiar i se ușurează sarcina.

PS De notat că din punct de vedere tehnic, sonorul nu este atât de bun pe cât ar fi trebuit pentru a putea urmări fără probleme lungile dialoguri ale filmului. Poate nici dicția actorilor nu este întotdeauna cea mai bună (cu excepția lui Rebengiuc și Dabija, amândoi excepționali în rolurile lor scurte, episodice, dar fundamentale în economia filmului).

PS2 Poate cea mai mare notă din tot ce ține de realizarea tehnică a acestei pelicule ar trebui să o primească costumele, realizate de Dana Păpăruz! O adevărată încântare!