„O afacere regală” - filmul unui scandal sexual și politic care a schimbat în secolul al XVIII-lea soarta Danemarcei

„O afacere regală” („En kongelig affære”, 2012) – regia Nicolaj Arcel, producător executiv Lars von Trier - este o spectaculoasă coproducție danezo-suedezo-cehă, care a primit anul acesta doi Urși de argint la Festivalul de la Berlin.

Pe mine m-au impresionat mai ales actorii (inclusiv, sau mai bine zis, în special, cei secundari – Mikkel Boe Følgaard și Thomas W. Gabrielsson, deși Mads Mikkelsen și Alicia Vikander sunt și ei memorabili în rolurile principale). Foarte-foarte bune și imaginea, scenografia, costumele și muzica (atmosfera sfârșitului de secol al XVIII-lea este recreată în mod absolut excepțional).

Voi remarca faptul că acest film de epocă oscilează între două teme principale: iubirea și puterea. În opinia mea, povestea de dragoste extraconjugală dintre frumoasa, delicata și tânăra regină de origine engleză și asprul medic german al regelui danez iese câștigătoare față de lupta pentru putere, deși calea ireversibilă spre progres pe care a fost împins Regatului Danemarcei sub influența ideilor iluministe captează la rândul său atenția publicului. Cu toate că dacă stau să mă gândesc bine, cel mai bine sunt evidențiate în film zbaterile acestui personaj extrem de interesant, când slab când puternic, care este regele Christian al VII-lea, un monarh cu grave probleme psihice, aflat la intersecția trădării conjugale și manipulărilor politice. 

Dezvoltarea filmului pe mai multe planuri conduce la o durată mai puțin obișnuită, de peste două ore. Chiar și așa însă, anumite lucruri sunt atinse doar în trecere. Spre exemplu, filmul n-a putut explora mai în profunzime mecanismele care-l transformă pe Struensee într-un om politic reacționar dintr-un medic idealist. Oricum, referirile istorice (abundente) m-au făcut curios, voi aprofunda tema prin lectură (aș menționa aici faptul că filmul reprezintă ecranizarea romanului „Prinsesse af blodet”, scris de Bodil Steensen-Leth, care povestește evenimentele din perspectiva reginei Caroline Mathilda).

PS Nu mă pot abține să nu observ problemele de subtitrare, începând cu titlul, care cred că ar fi trebuit tradus „Un scandal regal” (aici fiind vorba de un scandal sexual și politic, nicidecum de o afacere). E regretabil că „preceptor” (eventual „guvernor”) poate fi tradus prin... „guvernator”, sau „grațiere” prin... „exonerare”. Iar exemplele ar putea continua, existând pe alocuri momente când traducerea a fost atât de confuză încât nu s-a mai înțeles nimic. Un lucru nepermis la un spectacol de această calitate, la care orice detaliu este (sau ar trebui să fie) important. Aviz distribuitorului.

O comedie sentimentală: „Despre oameni și melci”

„Despre oameni și melci” (2012), în regia lui Tudor Giurgiu, este un film plăcut, care abordează cu șarm și bună dispoziție tema privatizărilor frauduloase postdecembriste, transformând un film care ar fi putut fi trist într-o comedie sentimentală care în câteva rânduri m-a făcut să râd cu poftă, și alteori mi-a adus o lacrimă la colțul ochilor. Mai are o calitate: e autentic. Îl recomand.

Faust în regia lui Silviu Purcărete – de văzut neapărat!

Faust-ul lui Goethe în regia lui Silviu Purcărete este un spectacol baroc, în care o sută douăzeci de actori se dezlănțuie într-o montare pe cât de spectaculoasă, pe atât de originală.

Ofelia Popii este un Mefisto transsexual, cu sâni de femeie și suspensor de bărbat.

Ilie Gheorghe este un Faust extraordinar.

Discipoli cu fețe albe. Creaturi cu cap de porc. Fecioare, femei cu părul alb, spirite, îngeri, vrăjitoare, furii, grații, Grija, Datoria, Moartea, Lipsurile, Nevoia...

Sânge. Nuditate.

Muzica apăsătoare a grupului Imperium Band.

Hala Balanța.

Un spectacol marca Silviu Purcărete, la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.

De văzut neapărat!

„Sin retorno” - sau cum devii din păpușar marionetă

„Sin retorno” (Fără cale de-ntors) este o coproducție Spania-Argentina 2010. Regizat de Miguel Cohan, filmul îl are ca protaganist pe Leonardo Sbaraglia, un actor cu două fețe, una luminoasă și altă întunecată (așa cum sugerează și afișul filmului, admirabil realizat – pe partea întunecată sunt prezente și celelalte două personaje importante ale filmului, cele din cauza cărora se petrece drama).

În această peliculă a cărei acțiune are loc într-o Argentină destul de asemănătoare cu România (cu lucrări prost semnalizate pe mijlocul străzii, cu clădiri cu gratii la uși și la ferestre), există două morale: cea a artistului păpușar, aspru pedepsit pentru o vină care nu era a lui, și cea a studentului la arhitectură - adevăratul vinovat de uciderea unui om într-un accident de circulație – care este ajutat de părinții săi, un inginer și un medic de succes, să scape de pedeapsa pe care o merită. Într-o primă fază, justiția ezită, apoi, la presiunea tatălui victimei – care preia ancheta pe cont propriu în încercarea de a-și face cu orice preț dreptate - și a presei – care sesizează o ocazie mediatică de exploatat în propriul interes - ia o decizie greșită, care ruinează viața unui om nevinovat. La eliberarea din închisoare, acest păpușar devenit marionetă își va face la rândul său propria anchetă, cu pistolul în mână.

Filmul m-a ținut în tensiune. A crescut progresiv în intensitate, până la scena finală în care se confruntă artistul închis pe nedrept, băiatul care se ascunde de responsabilitatea accidentului, și tatăl victimei – o scenă cu adevărat antologică.

Filmul a fost premiat în 2010 în Argentina și Spania, iar anul trecut la Fribourg, în Elveția și la Festivalul de Film Transilvania.

„O scrisoare pierdută” la Bulandra, sau cât poți fi de trist când candidatul tău câștigă alegerile

Ce poate fi mai actual cu o săptămână înainte de alegeri decât o versiune adusă la zi a piesei stindard a lui I.L. Caragiale „O scrisoare pierdută”?

Telefoane mobile, bodyguarzi, bărbați în pantaloni scurți și ochelari de soare, femei cu ambele brațe pline cu cumpărături în sacoșe de firmă populează versiunea regizorală a lui Doru Ana (care joacă și rolul venerabilului Zaharia Trahanache), de la Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu. Piesa (a cărei premieră a avut loc în anul 2008) smulge hohote de râs din partea publicului, deși finalul este trist, cei strânși să sărbătorească victoria în alegeri a lui Agamemnon Dandanache părând mai degrabă să participe la un parastas decât la un banchet...

Din distribuția spectacolului ies în evidență în primul rând Vlad Zamfirescu - care reușește un Nae Cațavencu absolut fascinant (în notă modernă, puțin faustiană), și Nicolae Urs - care reușește un Tache Farfuridi extrem de nuanțat și de subtil (în dulcele stil clasic). Doru Ana este și el convingător în rolul lui Zaharia Trahanache.

A fost un spectacol care mi-a plăcut, deși încă îmi vine greu să uit versiunea lui Sică Alexandrescu – cu Radu Beligan, Alexandru Giugaru și Grigore Vasiliu-Birlic, sau pe cea a lui Liviu Ciulei – cu Victor Rebengiuc, Fory Etterle, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Ștefan Bănică și Mariana Mihuț.

Degustare la Ethic Wine: noile vinuri de la crama Basilescu

Am răspuns invitației magazinului Ethic Wine, și am participat la degustarea din 26 mai 2012 a noilor vinuri de la crama Basilescu - Fetească Albă și Sauvignon Blanc.

Ambele vinuri fac parte dintr-o colecție cu etichete ale artistei plastice Ioana Ursa, „Îngeri din Micul Paris”, cu mari lăutari reprezentați ca îngeri. O grafică originală, asupra căreia nu pot să mă pronunț, fiindcă nu știu încă dacă-mi place sau nu.

Fetească Albă 2011 – culoare galben pai, aromă redusă ca intensitate, gust proaspăt, aciditate redusă, alcool (13,6%) perfect integrat. Un vin nu lipsit de calități, dar parcă totuși prea neutru pentru gustul meu (e posibil însă ca acesta să fie potențialul maxim al acestui soi) – 41 de lei, 78-80 de puncte.

Sauvignon Blanc 2011 - culoare galben-verzui, aromă florală intensă, gust proaspăt, cu aciditate crescută. Mult mai pe gustul meu decât cel dinainte. Un vin alb foarte reușit – 43 de lei, 85 de puncte.

Am degustat și o Fetească Neagră Eclipse 2009 – culoare roșie-cărămizie, aromă intensă de prune, gust puternic, corpolent, alcool (14,3%) insuficient integrat însă. Suferă de un defect obișnuit la Feteasca Neagră, este vinificat demisec, ceea ce, deși sunt un mare susținător al vinurilor roșii din soiuri locale, m-a făcut totuși să-l depunctez serios. 32 de lei, 78-80 de puncte.

Mulțumiri magazinului Ethic Wine și cramei Basilescu!

O remarcabilă expoziție auditivă: „Pădurea de sunete”

Ați ascultat vreodată o expoziție? Eu da, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor din 25 mai 2012.

Numele? „Pădurea de sunete”. Locul? Spațiul Platforma. Organizat de cine? Un proiect al Asociației Noi Facem Bine (vezi și revista culturală Tataia), curator Viviana Iacob, în colaborare cu gH și Maria Balabaș.

Ce are atât de special această expoziție? Muzica populară înregistrată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu în anii 30-40 ai secolului al XX-lea. Sunetul doinelor, sârbelor, dansurilor, jocurilor interpretate la cimpoi, solz de pește, frunză de liliac, bucium, flageolet pastoral, sau pur și simplu la voce, izvorăște parcă din adâncurile memoriei populare. O sonoritate ancestrală, de o infinită puritate melodică. Fără nici o urmă de inflexiune orientală, de mahala sau lăutărească.

Sunetele au fost completate de video loop-ul „Sunete mute” din 1938, în care se pot vedea țărani coborâți parcă direct de pe Columna lui Traian, interpretând muzică la buhai, bucium, sau lăută.

Absolut remarcabil!

www.platformaspace.wordpress.com

tataia.net//tataia.info//noifacembine.ro