Revăzând Fantasmele lui Goya (Goya's Ghosts, un film spaniol vorbit integral în engleză), mi-am amintit că am vizitat orașul Segovia (capitala provinciei cu același nume din Castilia și Leon) chiar în zilele când Milos Forman realiza acolo secvențe din film. Am recunoscut clădirile care flanchează piața centrală. Orașul vechi, înscris în patrimoniul cultural UNESCO, a fost ales de Forman tocmai fiindcă în el nu trebuia făcută nici o modificare pentru ca să arate ca pe timpul războaielor napoleoniene. Se mai dădea jos câte o firmă de hotel, se mai scoteau niște becuri din felinare, dar cam atât.
Mă întreb cum de nu descoperiseră încă spaniolii ce știe de atâția ani orice român, și anume că trebuie să-ți schimbi imediat ce poți lemnăria ușilor și geamurilor cu plastic termopan, să vopsești cu vopsea acrilică cât mai stridentă orice perete, să-ți atârni de exteriorul clădirii aparate de aer condiționat zgomotoase și care picură în capul trecătorilor, să plantezi oriunde poți antene satelit, să întinzi puzderie de cabluri de internet și de mai cine știe ce prin fața geamurilor, să asfaltezi (prost) orice stradă pietruită (bine), și în general să înlocuiești tot ce este frumos și tradițional cu ceva cât mai nou, mai puțin rezistent și de cât mai mult prost gust? Oare cum de suportă Segovia un apeduct roman (intact, vechi de două mii de ani) complet inutil după orice calcul economic, sau atâtea străduțe medievale așa înguste încât pe ele nu poate trece o mașină dacă pietonii nu se lipesc de intrândurile ușilor ca să le facă loc? De ce nu-și dărâmă casele din centru ca să facă măcar un singur pasaj suprateran astfel ca mașinile să poată vâjâi cu viteză încoace și-ncolo?
Oare pentru că ei știu ceva ce nu știm noi românii, și anume că istoria, acest bun mai valoros decât orice altceva, este un lucru care nu se poate cumpăra?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu