Kaulakau și Klezmer Connection la Sibiu

În urmă cu două seri am fost la Sibiu World Music Festival 2011, la sala Thalia a Filarmonicii Sibiu.

Am ascultat două formații extrem de diferite: Kaulakau – din Spania, și Klezmer Connection – din Austria.

Cei patru muzicieni de la Kaulakau foloseau un instrument de suflat tipic catalan – tenora – care mi s-a părut a fi ceva între taragot și saxofon sopran; un contrabas; o baterie obișnuită plus un cajón – instrument afro-american de percuție; și o zanfona – o vioară medievală cu roată. Muzicienii au mai folosit din când în când și alte instrumente mai speciale, cum ar fi un fluier care se ținea cu o singură mână, sau mici alte „jucării” de percuție.

Cu astfel de instrumente, evident că și sonoritatea acestui grup a fost specială. Impresia generală a fost de muzică celtică. Pe alocuri însă, muzica interpretată de Kaulakau mi-a adus aminte de jazz-ul de cameră al lui Johnny Răducanu, lungile solo-uri de bas m-au făcut să mă gândesc la Ron Carter, cele de baterie la Billy Cobham, iar tenora, ca și cajón-ul mi-au reamintit de sonoritățile afro-americane ale lui Gato Barbieri. Dar această muzică nu a fost numai jazz, ci și multele altele în același timp - folk, baladă medievală – o muzică foarte originală, și greu de definit. Deși în general calmă, în anumite momente intensitatea ei devenea absolut extraordinară. Ca și mine, publicul a fost încetul cu încetul cucerit de muzicienii catalani, astfel că pe parcursul concertului aceștia au fost recompensați cu aplauze din ce în ce în ce mai puternice, devenite chiar entuziaste la final.

Dacă ar fi să recomand o singură melodie, reprezentativă, din tot concertul, aceasta ar putea fi Bestial.

A doua parte a concertului a revenit formației Klezmer Connection. Am aflat cu această ocazie că numele de klezmer este dat unui gen de muzică tipic evreilor așkenazi din Europa centrală și de est. Nu mai ascultasem niciodată acest gen de muzică, astfel că am fost surprins să remarc asemănările, uneori similitudinile, cu muzica de taraf de la noi. În realitate, toate melodiile au sunat mai mult sau mai puțin ca muzica lăutărească de nuntă, cu un ritm extrem de susținut, care necesita un mare efort fizic în afara celui muzical. Instrumentele formației au fost clarinet, acordeon, contrabas, chitară (înlocuită uneori de mandolină sau de... tamburină) și baterie. O mare parte din melodii au fost interpretate și vocal, în idiș. Sigur că au existat și mari diferențe față de muzica noastră de taraf, nu numai inflexiunile mult mai pronunțat asiatice, ci și influența muzicii de jazz, care se resimțea la unele subtilități ritmice ca pauzele și sincopele (extrem de rare însă, ritmul fiind în general extrem de susținut și continuu). Am ascultat concertul cu mare interes. Trebuie însă să recunosc că senzația generală a fost puțin ciudată, mă simțeam ca și cum aș fi participat la o nuntă... la care nu am fost invitat. Am remarcat și faptul că restul sălii aplauda la fel ca și mine, părând interesată, dar fără să fie total convinsă.

Ce m-a fascinat însă fără rezerve la formația austriacă au fost cei cinci muzicieni înșiși. Deși a existat și o interpretă feminină, cel care mi-a atras privirile cel mai mult a fost acordeonistul, un bărbat puțin peste 50 de ani, cu păr alb și cioc la fel, cu o tichie neagră pe cap, îmbrăcat în pantaloni de piele. Interpreta o muzică veselă, ritmată, cu o figură absolut impasibilă, privind continuu în jos. Tot o figură impasibilă, care contrasta total cu veselia muzicii, avea și contrabasistul. Șeful formației, clarinetistul, un interpret absolut excepțional, mai zâmbea din când în când. Rar, am observat însă cum fața bateristului - un personaj complet atipic și extrem de diferit de toți ceilalți, cu o față de un alb de cretă, îmbrăcat în șalvari și... cu picioarele goale – se transfigura complet, din lividă și impersonală se îmbujora și se umplea progresiv de un zâmbet extatic, care, atunci când ajungea la apogeu, dispărea într-o singură clipă, pentru a se lăsa apoi așteptat pentru multă vreme până să apară din nou...

Venit să ascult, n-am avut la mine aparatul de fotografiat - o decizie pe care o luasem în cunoștință de cauză, și pe care, ca și în alte dăți, o regret.

În rezumat, acest concert a fost o experiență foarte interesantă, care mi-a mai deschis puțin orizontul cunoașterii muzicii lumii. Mulțumesc, Sibiu World Music Festival!

sibiuworldmusicfestival.sibiujazz.eu
www.kaulakau.com

www.klezmerconnection.at