marți, 10 iunie 2014

Două vinuri la un raport calitate/preț excepțional: Cabernet Sauvignon și Merlot Terra Natura 2012


De mai mulți ani sunt un fan al cerealelor ecologice produse de Terra Natura (fermă înființată în anul 1995 de doi frați elvețieni, la Jamu Mare, în județul Timiș). Le-am găsit mai întâi la un magazin specializat (Bio Food Revolution), care între timp s-a închis, apoi le-am regăsit, și comandat, online. Am aflat de pe website că Terra Natura produce și vinuri, dar am fost mai retincent, mai ales că nu sunt sută la sută convins de calitatea vinurilor ecologice.

De curând mi-am luat inima în dinți și am testat însă toate vinurile roșii de la Terra Natura. În această ordine: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Pinot Noir-ul a fost primul, poate din curiozitate, sau poate pentru că oricum n-aveam mari așteptări de la un Pinot Noir românesc. De altfel, singura reușită românească cu acest strugure o reprezintă, după părerea mea, cele două Pinot Noir-uri produse de Domeniile Franco-Române. Calitatea acestor vinuri este comparabilă cu a Pinot Noir-urilor burgunde, probabil cele mai bune vinuri din lume, ceea ce era și de așteptat, având în vedere că vinificatorul lor este chiar un francez din Burgundia. Prețurile nu sunt atât de ridicate ca ale vinurilor burgunde, dar sunt totuși considerabil peste medie, mai ales varianta Terre Précieuse. De notat că vinurile de la Domeniile Franco-Române sunt ecologice (singurele vinuri ecologice românești pe care le cunoșteam până la Terra Natura).

Dar să revin la Terra Natura. Spre surpriza mea, Pinot Noir-ul 2012 Terra Natura este mai bun decât m-aș fi putut aștepta de la un vin de 14,50 lei (acesta este prețul de pe website al acestui vin la sticlă de 750ml, fără transport). Are tipicitate de soi, culoare roșu deschis, de cireașă, ușor transparent, aromă de cireșe și must proaspăt strivit, corp subțire spre mediu. Problema apare la gust, care este ușor confuz, lucru care însă se întâmplă relativ frecvent la vinurile tinere din acest soi. În ansamblu, o încercare nu lipsită de merite, dar nici memorabilă. O sticlă-două merită încercate peste o vreme, pentru a vedea cum au evoluat – poate se vor schimba în bine.

Cabernet Sauvignon-ul 2012 Terra Natura este în schimb absolut spectaculos chiar de acum, deși se spune că are un mare potențial de învechire. Are tipicitate bine evidențiată - culoare superbă, vișiniu închisă, aromă de vișine, corp mediu, alcool puternic dar perfect integrat. În rezumat, un tânăr vin superb, la un raport calitate/preț imbatabil. A acompaniat perfect o lipie cu telemea de capră, dar este suficient de bun pentru a putea fi degustat și fără mâncare.

Credeam că după un vin atât de bun, orice altceva mă va dezamăgi. Ei bine, Merlot-ul 2012 Terra Natura este la rândul lui extrem de interesant. Din nou, tipicitate bine evidențiată, culoare vișinie ușor transparentă, aromă proaspătă de struguri, corp subțire spre mediu, și, ceea ce mi s-a părut cel mai interesant, pișcă la limbă – practic l-am simțit ca pe un frizzante. Sunt curios dacă toate sticlele sunt la fel. Perfect pentru a acompania brânzeturi moi gen camembert, dar bun și de degustat de unul singur.

Urmare a testului, m-am decis. Îmi voi face un stoc de Cabernet Sauvignon și Merlot Terra Natura. Subliniez încă o dată prețul foarte bun, chiar unic pentru România, la această calitate. Sigur că există vinuri de calitate comparabilă la prețuri similare sau chiar mai mici în Republica Moldova, Spania sau Argentina, dar nu în România, sau cel puțin nu le cunosc eu...

Ce este însă perfectibil este aspectul grafic. Eticheta de pe sticlele Terra Natura este în opinia mea sub nivelul vinurilor, ceea ce este păcat.

Vinurile se regăsesc și la sticle mai mici, de 375ml, ceea ce probabil reprezintă o alegere inteligentă pentru restaurante și baruri, precum și la cutii de 5l (bag in box), decizie de marketing pe care prefer să nu o comentez.

Terra Natura are și o gamă de vinuri albe, precum și un rosé, despre care nu pot spune încă nimic, pentru că nu le-am degustat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu