miercuri, 17 iunie 2015

Pensiile speciale ale parlamentarilor, un exemplu tipic de conflict de interese

Votul de ieri al Senatului și Camerei Deputaților pentru pensiile speciale ale parlamentarilor ridică multe semne de întrebare. Cea mai serioasă dintre ele este însă una de principiu. Oare nu avem de-a face în acest caz cu cel mai tipic exemplu de confict de interese posibil? Este oare normal să fii în același timp jucător și arbitru? Nu știu cine ar trebui să decidă în problema aceasta, poate președinția, poate o comisie specială, dar cert este că nu cineva care să fie chiar viitorul beneficiar al legii.        

Secetă prelungită, ori ploaie și furtuni?

După căldura de ieri, frigul și umezeala din această dimineață m-au făcut să-mi amintesc de știrile contradictorii transmise ieri la radio. Mai întâi erau citate autoritățile care anticipau o secetă gravă (până la două luni fără ploaie deloc), apoi era transmis un avertisment de ploi și furtuni puternice în zilele următoare. Oare autoritățile și/sau redactorii care concep/transmit aceste știri contradictorii nu-și dau seama de penibilul situației?