Bere Fuller's la Fox Wines, 25 octombrie 2013

Martin Dixon, Sales Director la The 'Real Beer' Shop, a prezentat pe 25 octombrie 2013 la FOX WINES - Vinoteca - Wineshop câteva dintre berile (ale, barleywine, extra special bitter, porter) pe care le importă direct de la Fuller's Brewery. Preferata mea din selecția de aseară: Fuller's London Porter, deși s-au destupat și beri mai speciale (Past Masters, produsă după o rețetă din 1893) sau scumpe (de până la 8 euro sticla - Vintage Ale 2009 sau Brewer's Reserve Limited Edition No. 4 - cea din urmă îmbuteliată după ce a fost mai întâi ținută un an în butoaie de Armagnac vechi de 50 de ani). Deși n-a fost prezentă la degustare, vreau să menționez Vintage Ale 2000, cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată (absența ei poate fi scuzată având în vedere că probabil nu mai există în întreaga lume decât cel mult câteva sute de sticle din această bere din anul 2000, câteva la The Real Beer Shop, iar altele la Fox Wines). De notat că rețeta după care se fabrică FULLER'S VINTAGE ALE (produsă în serie limitată începând din 1997, sticlele fiind numerotate) este în fiecare an alta, și deși termenul de garanție este de 3 ani, producătorul recomandă ca această bere refermentată la sticlă să nu fie băută mai devreme de trei ani! PS De notat sticlele tradiționale, rotunjite, în relief, cu etichete spectaculoase, ale berilor Fuller's.

Degustare de vinuri din Piemont - Fox Wines, 10 oct. 2013

Trei vinuri roșii: de la Malgrà, l'accento sul vino, Barbera del Monferatto 2011, un frizzante, iar de la Tenuta Carretta, Dolcetto d'Alba „Il Palazzo” 2011 și Nebbiolo d'Alba 2010. Toate trei foarte speciale, și foarte diferite între ele. Frizzante-le trebuie băut puțin mai rece decât un vin roșu liniștit. Nota cea mai mare a serii a primit-o Nebbiolo d'Alba, un vin baricat, de culoare roșu deschis, despre care aș spune doar atât, că mi s-a părut rotund. Se poate bea de unul singur (nu degeaba e produs din strugurele care se folosește și la port-drapelul vinurilor italiene - Barolo). Preferatul meu a fost însă Dolcetto d'Alba, un vin rustic, cu o culoare închisă, aromă intensă, puțin amărui, puțin astringent, care cred că s-ar potrivi perfect la o porție de pasta cu trufe. Îi priește puțină aerare înainte de a fi băut.

distanțe improbabile - vernisaj în tandem, 8 octombrie 2013

Vernisajul instalației de fotografie (și gânduri) „distanțe improbabile” de Cristina Ropotan și Razvan Valentin Ropotan (nu neapărat în această ordine) la Galeria Danaart de la Teatrul Odeon. Titlul expoziției face referire la distanța (fizică, pentru că cea psihică nu există) la care se aflau cei doi soți în momentul în care declanșau simultan aparatul de fotografiat. Pentru a capta mai bine intensitatea momentului, autorii au utilizat aparate foto cu film. Din filmele cu 36 de poziții ale fiecăruia au fost selectate pentru a fi expuse (în tandem) câte 15 imagini, prelucrate minimal (și mărite de Fabrik). Vernisajul a beneficiat de acompaniamentul muzical oferit de Hot Club de Bucharest. PS Motto-ul expoziției dă de gândit: tu știi cât de departe ești de tine?

¿Por qué se frotan las patitas?

Stranie dar delicată (tragi)comedie muzicală (Spania, 2006), operă a unui regizor – Álvaro Begines - care trebuie urmărit. În mod particular, scenele de coregrafie (inspirate din flamenco), cu adevărat izbitoare. Și muzica (flamenco sau inspirată în cea mai mare parte din flamenco), spectaculoasă. Mulțumiri Institutului Cervantes din București, care a difuzat filmul în cadrul seriei de comedie spaniolă.

PS Titlul filmului face referire la observația unui personaj despre fluturii care-și freacă lăbuțele ca să-și amintească să nu rămână prea mult timp în același loc...

Blue Jasmine – un Woody Allen dramatic

Până acum n-am mai văzut niciun film de Woody Allen care să fie atât de trist ca Blue Jasmine (SUA, 2013). Este însă și un film puternic. Demarează greu, dar are un final apocaliptic. Filmat spectaculos (cu o foarte plăcută dominantă caldă), susținut de mult jazz în stilul New Orleans, la care se adaugă Blue Moon – un cântec care subliniază pe de o parte culoarea albastră, a melancoliei, și care sugerează că anumite lucruri (cum ar fi telefonul dat la FBI) nu se pot petrece decât o singură dată în viață (once in a blue moon, cum spune cântecul). Cu o Cate Blanchett într-o formă de zile mari. Un Woody Allen profund, dramatic.