Până acum n-am mai văzut
niciun film de Woody Allen care să fie atât de trist ca Blue
Jasmine (SUA, 2013). Este însă și un film puternic. Demarează
greu, dar are un final apocaliptic. Filmat spectaculos (cu o foarte
plăcută dominantă caldă), susținut de mult jazz în stilul New
Orleans, la care se adaugă Blue Moon – un cântec care
subliniază pe de o parte culoarea albastră, a melancoliei, și care
sugerează că anumite lucruri (cum ar fi telefonul dat la FBI)
nu se pot petrece decât o singură dată în viață (once in a
blue moon, cum spune cântecul). Cu o Cate Blanchett într-o
formă de zile mari. Un Woody Allen profund, dramatic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu