Despre (in)toleranță

Oare cine mai crede astăzi în zvastici? Și cu toate acestea, cineva a mâzgălit una exact pe peretele sinagogii de pe strada Take Ionescu, de lângă Piața Amzei. Un monument arhitectonic din anul 1840, în stil maur, recent renovat.

Chiar și acoperită cu vopsea, zvastica tot se vede.

Nu știu cum se potrivește acest semn al intoleranței cu iubirea aproapelui, așa cum este ea propăvăduită de religia creștin ortodoxă, a mea, și a majorității poporului român...

Deszăpezirea a adus (noi) cicatrici pe fața orașului

Resimt în mod dureros brutalitatea cu care s-a făcut deszăpezirea în București – cu echipamente mari de șantier, complet neadaptate, și cu personal din construcții, fără experiență în curățirea străzilor.

Rezultat: străzi pe care piatra cubică a fost smulsă din pământ, trotuare cu asfaltul scrijelit  de cupele excavatoarelor, borduri ciobite sau făcute complet praf... Pe alocuri și câte un gard strâmbat sau dărâmat, sau chiar un colț de clădire ciobit.

Deszăpezirea a fost făcută nu numai târziu, ci și prost. Desigur însă că nu cei vinovați vor plăti pentru asta.

Van Booy – un poet în proză

Simon Van Booy, londonezul trăit în Țara Galilor, apoi la Oxford, și care acum este profesor și jurnalist la New York, a debutat ca scriitor cu un volum de poezie (în 2004). Poate de aceea prima sa carte de proză scurtă, „Viețile secrete ale îndrăgostiților” (The Secret Lives of People in Love, 2007), este atât de poetică.

Este una dintre cărțile pe care nu numai că le-am citit pe nerăsuflate, dar pe care nu mă satur să o tot recitesc.

Iată o mostră a scrisului său.

„Cu câteva ore în urmă, m-am urcat la bordul unui avion în Aeroportul Internațional din Los Angeles fără să port șosete. Mâine în zori o să mă plimb pe sub copacii din Atena.

Săptămâna trecută am primit o scrisoare din Grecia, de la Samantha. Mă anunța despre apropiata căsătorie cu prietenul ei din copilărie. Am fost împreună numai câteva săptămâni, acum cinci ani, dar, când întâlnești în sfârșit persoana pe care în visele cu ochii deschiși ai sculptat-o fără cuvinte, transparența timpului devine culoarea părului ei, iar anii fără formă dau conturul buzelor.

Poate că fiecăruia îi este menită doar o anumită cantitate de dragoste – suficientă doar pentru prima întâlnire -, dominată de o sfială serendipică. Atunci când ne părăsește pentru alții, începe greul pentru că ne confruntăm cu natura noastră omenească, cu trecutul nostru, cu însăși ființa noastră.”

Tristețile, nostagiile, melancoliile, determinările și bucuriile lui Van Booy m-au cucerit, am rezonat cu ele din primul până în ultimul moment. Mi-a părut rău că volumul nu are decât optsprezece povestiri. Dar mi-a părut bine că am primit o confirmare că proza scurtă poate fi fel de valoroasă, dacă nu chiar mai valoroasă ca romanul.  

  

Simon van Booy, Viețile secrete ale îndrăgostiților – Cartea de pe noptieră, Humanitas, 2009

Trei șampanii de Reims – câștigătoare Cuvée Cazanova de la Charles de Cazanove

Am avut astăzi rara ocazie de a degusta trei șampanii de Reims: emblematicul Cordon Rouge de la G. H. Mumm, clasicul Brut Carte Jaune de la Veuve Clicquot Ponsardin, și (necunoscutul pentru mine până acum) Cuvée Cazanova de la Charles de Cazanove.

Ei bine, deși în mintea mea ordinea în care le-am enumerat mai sus era cea a valorii lor absolute (de altfel aceasta este și ordinea prețurilor), degustarea a răsturnat această ordine, și a plasat Cuvée Cazanova în vârf.

Un cupaj de 30% Chardonnay, 35% Pinot Noir și 35% Pinot Meunier, Cuvée Cazanova este un vin cu foarte mult caracter – arome de fructe și flori, gust intens și perfect echilibrat – o adevărată plăcere! Îl notez cu circa 90 de puncte. Eticheta un pic antipatică, dar până la urmă nu pe ea o bem...

Șampania cea mai ușor de recunoscut din lume,  Brut Carte Jaune (prima dată am cumpărat-o prin anii 1978 cred, la Petroșani, într-o alimentară cu rafturile goale - era singurul produs care se găsea, și nu prea avea mare succes la mineri), este următoarea în clasament, cu circa 87 de puncte. Un vin puternic și complex, realizat tot din Pinot Noir, Pinot Meunier și Chardonnay. Totuși, puțin prea neutru pentru gustul meu.

Cordon Rouge, în care strugurele predominant este Pinot Noir, urmat de Chardonnay, și puțin Pinot Meunier, plus circa 20% din alți struguri din cele 77 de varietăți disponibile la G. H. Mumm, încheie lista cu circa 86 de puncte. Nu este deloc puțin, dar concurența s-a dovedit mai puternică.

Un cavaler al iubirii al cărui principal organ erotic erau ochii

Almeida Faria, autorul romanului „Conchistadorul” (publicat în portugheză în 1990), este un filozof. 

Deși acest lucru se simte în scriitură, intenția lui Faria este să evoce cu amuzament și înțelegere viața unui cuceritor de femei. Nu un cuceritor oarecare, ci unul deosebit, considerat de cunoscuți reîncarnarea lui Dom Sebastião, miticul rege virgin care dispare în timpul unei aventuri războinice în nordul Africii, și a cărui revenire este așteptată. 
 

„Nu mă consider un desfrânat osândit la focurile iadului, deși în timpul anilor de ucenicie mă amuzase și instruise sacrul fallos, priapos-ul personal, instrumentul muzical, tuba, fluierul, flautul, trompeta, trombonul, taragotul, fagotul, ciucălăul, pironul, onstromentul, reteveiul, țeapa, țeposu', ștrumeleagul, bălosu', fusul, bulonul, prietenul la nevoie, pentru care nu există hiperbolă la înălțimea meritelor sale. Mi-ar plăcea, mai ales, să fiu un cavaler al iubirii, acela al cărui principal organ erotic erau ochii...”, spune protagonistul romanului. 

Tot el conchide însă, melancolic: „Oricât de mult mi-ar plăcea să străbat acum anii apuși, sunt nevoit să recunosc că nu m-au dus decât în punctul de unde am plecat. Și nu mă refer doar la geografie; parcursul pe dinăuntru a avansat încă și mai puțin. Continuu să nu știu cine sunt eu”. 

Minunate ilustrațiile cărții, semnate de Mário Botas.

Almeida Faria, „Conchistadorul” - Colecția Desenul din covor, Editura ART, 2008

Enira Reserva 2007 – vinul premium de la Bessa Valley (Bulgaria)

Creație a oenologului francez Mark Dworkin, Enira Reserva este un complicat cupaj de Merlot (66%), Syrah (14%), Cabernet Sauvignon (6%) și Petit Verdot (14%), îmbătrânit pe jumătate în baricuri noi, pe jumătate în baricuri vechi de un an.

Sticlă subțire, elegantă. Etichetă și contraetichetă simple, dar rafinate.

Culoare roșu închis. Fin perlat când l-am turnat în pahar, a lăsat urme frumoase pe pereții paharului. Aromă intensă de mirodenii. Gust de fructe confiate, cu tonuri de dulce. Extrem de dens, chiar corpolent, fin catifelat. Alcoolul (14,7%!) bine dar nu perfect integrat. Post gust puternic de mirodenii.

85 de lei. 87 de puncte. Un vin ce merită să fie degustat singur, fără mâncare. După el greu mai poți accepta altceva. Poate ar fi putut primi mai mult dacă sticla pe care am deschis-o n-ar fi avut o mică problemă la dop (nu știu dacă este doar o coincidență, dar câteva sticle cu verișorul său mai mic din România, Alira, au avut și ele probleme la dop, ceea ce poate fi destul de deranjant nu numai la aceast segment de preț, ci și la segmentul de mai jos...).

Însemnările unui necunoscut – un spectacol care te face mai bun

Am văzut de curând, la Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu, o piesă după F. M. Dostoievski - Însemnările unui necunoscut.

Aplauze pentru regia lui Alexandru Darie. Spiritul său inovator se afirmă încă dinainte de începutul piesei (o surpriză pe care n-o voi deconspira pentru eventualii doritori să vadă piesa). Fără să exagereze niciodată, fără să facă apel la extravaganțe, Darie își face simțită prezența de-alungul întregului spectacol. M-am bucurat să-l văd urcând pe scenă la final, și să-l pot aplauda cu același mare entuziasm ca toți ceilalți spectatori.

Între mulții actori, unii mai mult alții mai puțin cunoscuți, i-am remarcat pe Mihai Constantin (în rolul titular) și pe Petre Lupu (într-un rol secundar) – doi actori realmente excepționali. Este pentru prima dată când Constantin mă impresionează cu adevărat, revelându-și măsura întregului talent. N-am știut ce să admir mai mult, profunzimea interpretării, sau inepuizabila lui energie. Lupu, pe care nu-l cunoșteam, dovedește la rândul lui o abilitate extraordinară de schimbare a registrelor, când cabotin, lingușitor, când extrem de profund, tragic – pentru mine el a reprezentat o enormă surpriză la acest spectacol. Abia aștept să-l revăd.

Nu pot să nu menționez și grupul vocal Accoustic, care realizează o performanță de zile mari.

În ansamblu, o piesă emoționantă, care te face să te simți mai bun când pleci de la ea (nici nu m-aș fi așteptat la altceva de la Dostoievski). Voi mai adăuga doar atât: deși a durat mult, mi-a părut rău când s-a terminat.

Riesling 2007 Hugel – un vin alsacian de foarte bună calitate

Vin de Alsacia, de la crama Hugel et fils.

Culoare superbă verde-gălbui.

Aciditate foarte ridicată, așa cum îi șade bine unui Riesling alsacian.

Alcoolul (13%) bine integrat, nu se simte.

Gust de citrice, lămâie, grapefruit.

Corp mediu.

Sticlă tipică de Riesling, etichetă tradițională, dop elegant din plută fină, elastică.

63,20 de lei. Un preț la care nu este nici o surpriză că vinul este de foarte bună calitate. 83-85 de puncte.

Chardonnay 2009 Casillero del Diablo – un vin „rotund”

Vin de Chile, de la casa Concha y Toro.

Culoare foarte frumoasă, galben-verzuie.

Aromă de citrice și florală foarte plăcută. Insuficient de acid însă. Corp mediu. Alcoolul (13,5%) bine integrat.

Rotund. Fără defecte evidente, dar și fără mari calități.

30 de lei. Aproximativ 80-81 de puncte.

PS Vinul a primit totuși Medalia de aur la Decanter 2011 World Wine Awards...

Sole Roze 2011 Cramele Recaș

Provine din Dealul Țiganului (25% Syrah, 75% Merlot).

Culoare roz intens. Aromă discretă de căpșuni. Aciditate medie. Alcool (13%) insuficient integrat – din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai gravă problemă a acestui vin. Consistență medie. Gust discret de căpșuni. Puțin dulce - o altă problemă, în opinia mea, deși nu atât de serioasă ca alcoolul care se simte într-adevăr prea tare.

Gama Sole ar trebui să fie „vârful vinurilor” de la Cramele Recaș. Neprimind însă decât 79 de puncte, acest roze nu trece pragul de la care un vin poate fi recomandat.

Almudena Grandes, „Castele de carton” – de citit neapărat

„Castele de carton” (Castillos de cartón), un roman publicat de Almudena Grandes în 2004, este realmente fascinant. O halucinantă poveste de iubire în trei se dovedește a fi până la urmă o tragică istorie a căutării sinelui. Un roman despre artă, sex, dragoste, și moarte. Sex și dragoste. Glorie și ratare.

O mostră la întâmplare a scrisului Almudenei Grandes: „Unde pleci? În satul meu de căcat. Să vorbesc în dialect valencian, să mănânc paella, să fut suedeze și să nu mă mai gândesc la nimic”.

De citit neapărat.

Almudena Grandes, „Castele de carton” – Raftul Denisei, Humanitas fiction, 2007

Preziosi la ASE – o lecție de istorie

Nu este prima dată când Academia de Studii Economice expune în Piața Romană imagini din istoria României – o inițiativă extraordinară!

Am luat astfel contact zilele acestea cu Bucureștiul anilor 1868-1869, în viziunea lui Amedeo Preziosi, un pictor maltez stabilit la Istanbul, apreciat de principele Carol I, care i-a organizat mai multe expoziții.

Cred că în afara valorii artistice, imaginile lui Preziosi au o inestimabilă valoare istorică și antropologică. Totul la Preziosi - țăranii, pietrarii, ofițerii călare, clădirile, bisericile, vederile generale ale capitalei Principatelor Unite de dinainte de obținerea independenței față de Imperiul Otoman și de proclamarea regatului – este extrem de autentic. Pălării negre cu boruri largi, cobilițe, case scunde și turnuri de biserici înălțându-se printre ele, piețe, poduri peste Dâmbovița. În special imaginile Dâmboviței – cu femei îmbăindu-se în manieră orientală printre căței și gâște, și sacagii care iau apă în căruțe trase de cai sunt întru totul fascinante (vezi imagine Dâmbovița la București, 1868).