Despre „meseria” de scriitor

Am auzit de curând pe cineva pe care-l stimez pentru modul său profund de a gândi afirmând că nu există meseria de scriitor. „Poți fi profesor, sau jurnalist sau altceva, și să scrii, dar asta nu te face automat scriitor”. Concluzia părea să fie că dintre toți cei care scriu, doar cei foarte puțini care-și câștigă recunoașterea din partea publicului își merită numele (și renumele) de scriitor.

E drept, nu există facultate care să-ți dea o diplomă de scriitor.

În plus, toți scriem cuvinte, unii mai multe, alții mai puține, de la cele mai fragede vârste. Și nu ne trece prin cap să ne spunem scriitori.

Eu îmi mai fac de lucru (probabil mai mult decât ar trebui) prin bucătărie. Asta nu mă face bucătar. Și îmi place să coc pâine, cozonac, tarte și plăcinte. Ceea ce nu înseamnă că aș fi brutar, patiser, sau plăcintar.

Toate acestea sunt meserii în care oamenii s-au calificat, și mai sunt și slujbe în care își câștigă banii pentru traiul de zi cu zi.

Dar eu chiar îmi câștig existența din scris.

Cu toate acestea, acum ceva vreme, când o revistă mi-a cerut să scriu o scurtă descriere despre mine, mi-am dat seama că nu sunt scriitor. Primul lucru la care m-am gândit a fost facultatea. Am scris așadar „geolog”. Apoi mi-am dat seama cât de irelevant este acest lucru pentru un potențial cititor. Cine mai știe astăzi că Dostoievski - toute proportion gardée - era inginer militar? Apoi, m-am gândit să pun „scriitor și fotograf”, ceea ce, deși descria efectiv ceea ce făceam pentru revistă, suna fals, pentru că în mod evident nu mă încadram în definiția scriitorului, poate nici în cea a fotografului. Într-un târziu, am ajuns la concluzia că, în lipsă de altceva mai bun, tot „jurnalist” (fără să fie nici el prea corect, pentru că nu public zilnic), descria cel mai bine ceea ce făceam pentru revista respectivă.

Desigur că discuția este lungă. Scriitor (sensu lato) ar putea fi și scribul din Egiptul antic, copistul medieval, și, prin extensie, matematicianul care scrie cu cifre, sau muzicianul care scrie cu note (deși pentru acesta există termenul de „compozitor”).

Ideea este totuși că nu e scriitor (sensu stricto) cine vrea, ci cine merită.