Mă plimb printr-unul din fostele cartiere elegante ale Sibiului, Bulevardul Victoriei (oare a cui asupra cui?), și-mi dau seama de uriașa diferență dintre arhitectura veche - estimarea mea este că aici s-a construit foarte mult în perioada interbelică - și cea nouă.
Nu pot judeca cu criteriile tehnice sau artistice ale unui arhitect, dar simt organic diferența. Clădirile vechi (toate de dimensiuni realmente impresionante aici) sunt uimitor de bine proporționate, au o mare similitudine între ele fiind în același timp destul de diferite la nivelul detaliilor (fierul forjat de la garduri și porți, obloanele de lemn ale ferestrelor, forma ușilor și a ferestrelor, terasele și balcoanele). Sunt toate construite din materiale naturale, cărămidă, piatră, lemn, țiglă. Sunt amplasate bine unele față de altele, au curți frumoase, spațioase, unele chiar foarte mari, cu livezi sau suprafețe mari de gazon, care respiră eleganță sobră. Nu mă satur privind în stânga și în dreapta. În schimb, simt cum clădirile noi (și vorbesc acum despre „vile”, nu despre blocuri, care chiar nu merită nici măcar un cuvânt) mă agresează prin aproape tot. Deși sunt și ele de mari dimensiuni (le copiază pe cele între care s-au insinuat), sunt în același timp înghesuite, prost proporționate, prost construite, fără un stil caracteristic, parcă ar fi un corp străin în acest cartier elegant. Nu mai vorbesc de materialele folosite, beton, sticlă și plastic, mult plastic...
Am ciudata senzație că particip la întâlnirea dintre cultura unor oameni pe cât de gospodari pe atât de respectuoși unul față de celălalt și față de tradiție, cu alți oameni găunoși și fără consistență, care încearcă să mimeze ceva ce nici ei nu înțeleg, o viață comunitară normală și frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu