Anim'est: „Scund, gras și chel”, un film delicat și plăcut de privit

„Scund, gras și chel” („Gordo, calvo y bajito”, Columbia, 2011) este un film bun, realizat într-un stil original, cu personaje animate realizate minimalist, puțin tremurat, care se deplasează în decoruri reale, filmate puțin neclar.

Personajul principal, un bărbat scund, gras și chel, între două vârste, timid și neîncrezător în propriile forțe, este foarte bine conturat. Încetul cu încetul, va căpăta (cu ajutorul Fundației „A fi”) încrederea care-i lipsește, chiar dacă nu până acolo încât să facă o femeie să se apropie de el, dar suficient ca să înceapă să gătească singur în loc să continue să mănânce numai în oraș...

Un film extrem de delicat, foarte plăcut de privit. Muzica (în stilul anilor 1960) are și ea un rol important în economia filmului.

Anim'est - „Aloïs Nebel”, un film extraordinar despre iubire, pedepse colective, răzbunare

„Aloïs Nebel” (2011), prezentat la Anim'est 2012, este un extraordinar film de animație, care a reprezentat Republica Cehă în competiția pentru premiile Oscar, fără să câștige vreun premiu, deși ar fi meritat.

Dar poate câștigă la Anim'est.

Până la urmă însă nu bilanțul competițiilor, fie ele Oscar sau Anim'est, contează, ci calitatea filmului. Or acest film este cu adevărat autentic și valoros.

Mi-a plăcut enorm felul cum este descrisă povestea de dragoste care se înfiripă între singuraticul, taciturnul, copilărosul impiegat Aloïs, care vine la Praga din îndepărtata localitate Bílý Potok atunci când își pierde locul de muncă, și ordonata și grijulia văduvă Květa, care-și va părăsi oaza pe care și-a organizat-o în... toaleta din Gara Centrală din Praga, locul ei de muncă, pentru a-l căuta pe Aloïs, atunci când acesta pleacă înapoi fără să fi realizat nimic în capitală. Nimic mai frumos decât zâmbetul delicat care înflorește pe fața Květei atunci când Aloïs, care n-a ajuns la întâlnire, se aștepta să-l certe, or ea zâmbește. Minunat!

Filmul abordează însă și două alte mari teme, relativ incomode.

Prima se referă la pedepsele colective și abuzurile la care a fost expusă comunitatea germană la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial (execuții sumare, violuri, deportări în masă, confiscarea averilor - abuzuri despre care se cunoaște în general prea puțin, și despre care se vorbește și mai puțin). Printre secvențele memorabile din film care mă bântuie se regăsește cea în care Wachek (tatăl), fost colaborator al naziștilor devenit peste noapte membru al gărzilor revoluționare și comunist fanatic, îl împușcă pe la spate pe fostul său prieten, Müller, tatăl Dorothei, atunci când etnicii germani erau urcați în vagoane de vite pentru a fi deportați din Cehoslovacia, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Sau cea în care Dorothe plânge, căzută la pământ, cu hainele rupte, după ce a fost violată de Wachek. Sau viziunea pe care o are în mod repetat Aloïs, mai întâi copil, apoi matur: Dorothe cu bebelușul în brațe, plecând în Polonia, unde va trebui să se prostitueze pentru a-și crește copilul, promițându-i lui Aloïs că va reveni. Impresionant!

A doua temă care dă de gândit în film este cea a răzbunării.

Mutul (fiul Dorothei și al lui Wachek tatăl) revine într-adevăr ca să-și răzbune mama și bunicul. Îl va ucide cu lovituri brutale de topor pe Wachek tatăl, care își va primi cu resemnare pedeapsa, deși scosese din buzunar un revolver Lüger cu care și-ar fi putut ușor ucide fiul născut dintr-un viol.

Iar filmul mai explorează cu succes și alte teme, cum ar fi lăcomia și fățărnicia (reprezentate prin Wachek fiul, fals prieten al lui Aloïs, precum și prin ofițerii sovietici cu care Wachek fiul face afaceri pe banii statului) sau promiscuitatea (reprezentată printr-un fost pușcăriaș, o prostituată etc. din Gara Centală din Praga).

„Aloïs Nebel” este nu numai un film care încearcă să recupereze adevăruri istorice incomode, și care tratează minunat subiecte general umane, ci și un mare film de animație. Felicitări realizatorilor săi: desenatorul, compozitorul și cântărețul Jaromír 99 (Svejdík), scenaristul Jaroslav Rudiš, și regizorul Tomáš Luňák!

„Viața cu un idiot” - violență în exces, nuditate, murdărie

„Viața cu un idiot” este o piesă incomodă, scrisă de Viktor Erofeev. A fost pusă în scenă la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu prima dată în anul 2007, și este reluată în această stagiune.

Regizorul Andriy Zholdak nu menajează spectatorii, folosind violență în exces, nuditate, murdărie, realizând un spectacol de teatru total, care pe de o parte îi gonește din sală pe unii spectatori, iar pe de alta îi ține țintuiți în scaun pe ceilalți.

Mie mi-a dat mult de gândit, și mi-a deblocat unele inhibiții.

Merită văzut.

Animest 2012: „Riduri” – un film care te face mai bun

„Riduri” („Arrugas”) este un film spaniol (2011) de animație, care face aproape suportabilă tema bătrâneții, a bolii, a Alzheimer-ului. La ieșirea din sală, am simțit, ca și alți spectatori - cea mai mare parte mult mai tineri ca mine - că pot fi mai bun cu vârstnicii de acum, ca și cu cei viitori. Este meritul unui film extrem de special, de delicat, de sensibil, care m-a vrăjit întru totul.

„O afacere regală” - filmul unui scandal sexual și politic care a schimbat în secolul al XVIII-lea soarta Danemarcei

„O afacere regală” („En kongelig affære”, 2012) – regia Nicolaj Arcel, producător executiv Lars von Trier - este o spectaculoasă coproducție danezo-suedezo-cehă, care a primit anul acesta doi Urși de argint la Festivalul de la Berlin.

Pe mine m-au impresionat mai ales actorii (inclusiv, sau mai bine zis, în special, cei secundari – Mikkel Boe Følgaard și Thomas W. Gabrielsson, deși Mads Mikkelsen și Alicia Vikander sunt și ei memorabili în rolurile principale). Foarte-foarte bune și imaginea, scenografia, costumele și muzica (atmosfera sfârșitului de secol al XVIII-lea este recreată în mod absolut excepțional).

Voi remarca faptul că acest film de epocă oscilează între două teme principale: iubirea și puterea. În opinia mea, povestea de dragoste extraconjugală dintre frumoasa, delicata și tânăra regină de origine engleză și asprul medic german al regelui danez iese câștigătoare față de lupta pentru putere, deși calea ireversibilă spre progres pe care a fost împins Regatului Danemarcei sub influența ideilor iluministe captează la rândul său atenția publicului. Cu toate că dacă stau să mă gândesc bine, cel mai bine sunt evidențiate în film zbaterile acestui personaj extrem de interesant, când slab când puternic, care este regele Christian al VII-lea, un monarh cu grave probleme psihice, aflat la intersecția trădării conjugale și manipulărilor politice. 

Dezvoltarea filmului pe mai multe planuri conduce la o durată mai puțin obișnuită, de peste două ore. Chiar și așa însă, anumite lucruri sunt atinse doar în trecere. Spre exemplu, filmul n-a putut explora mai în profunzime mecanismele care-l transformă pe Struensee într-un om politic reacționar dintr-un medic idealist. Oricum, referirile istorice (abundente) m-au făcut curios, voi aprofunda tema prin lectură (aș menționa aici faptul că filmul reprezintă ecranizarea romanului „Prinsesse af blodet”, scris de Bodil Steensen-Leth, care povestește evenimentele din perspectiva reginei Caroline Mathilda).

PS Nu mă pot abține să nu observ problemele de subtitrare, începând cu titlul, care cred că ar fi trebuit tradus „Un scandal regal” (aici fiind vorba de un scandal sexual și politic, nicidecum de o afacere). E regretabil că „preceptor” (eventual „guvernor”) poate fi tradus prin... „guvernator”, sau „grațiere” prin... „exonerare”. Iar exemplele ar putea continua, existând pe alocuri momente când traducerea a fost atât de confuză încât nu s-a mai înțeles nimic. Un lucru nepermis la un spectacol de această calitate, la care orice detaliu este (sau ar trebui să fie) important. Aviz distribuitorului.

O comedie sentimentală: „Despre oameni și melci”

„Despre oameni și melci” (2012), în regia lui Tudor Giurgiu, este un film plăcut, care abordează cu șarm și bună dispoziție tema privatizărilor frauduloase postdecembriste, transformând un film care ar fi putut fi trist într-o comedie sentimentală care în câteva rânduri m-a făcut să râd cu poftă, și alteori mi-a adus o lacrimă la colțul ochilor. Mai are o calitate: e autentic. Îl recomand.

Faust în regia lui Silviu Purcărete – de văzut neapărat!

Faust-ul lui Goethe în regia lui Silviu Purcărete este un spectacol baroc, în care o sută douăzeci de actori se dezlănțuie într-o montare pe cât de spectaculoasă, pe atât de originală.

Ofelia Popii este un Mefisto transsexual, cu sâni de femeie și suspensor de bărbat.

Ilie Gheorghe este un Faust extraordinar.

Discipoli cu fețe albe. Creaturi cu cap de porc. Fecioare, femei cu părul alb, spirite, îngeri, vrăjitoare, furii, grații, Grija, Datoria, Moartea, Lipsurile, Nevoia...

Sânge. Nuditate.

Muzica apăsătoare a grupului Imperium Band.

Hala Balanța.

Un spectacol marca Silviu Purcărete, la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.

De văzut neapărat!