A Maggot – o toană, un capriciu, o obsesie, un mare roman

Am terminat de citit „Omida” (A Maggot, engl.) lui John Fowles. Pare o declarație banală, dar nu este așa, fiindcă abia după ce am ajuns cu greu pe la pagina... 160 am început să fiu sigur că voi termina de citit cartea. Până atunci nu înțelesesem mare lucru din ce citisem, și nici nu mi se părea ceva foarte interesant, deși citisem pe nerăsuflate toate celelalte romane ale lui Fowles - Magicianul, Iubita locotenentului francez, Daniel Martin, Mantisa.

Minuțioasa și relativ neatractiva descriere a călătoriei unui mic grup de călăreți prin Anglia secolului al XVII-lea se „deschide” însă ca o floare tocmai după primele 300 de pagini, atunci când încep să se întrepătrundă poveștile emoționante ale salvării sufletului unei femei pierdute și a unei călătorii imaginare în paradisul numit „iunie veșnic”.

În final, când am ajuns să urmăresc povestea ca în transă, totul se precipită într-o demonstrație filozofico-istorică asupra disidenței religioase.

Deși romanul folosește numele adevărate ale unor personaje istorice, el rămâne ceea ce Fowles anunță de la început (pentru cine are inspirația să ia aminte), și anume... o omidă, adică corespondentul stadiului larvar al unei creaturi înaripate, o toană, un capriciu, o obsesie a autorului. Un mare roman.