Un disident autentic despre manipularea arhivei Securității

În „Cărturari, opozanți și documente – Manipularea Arhivei Securității” (Polirom, 2013), Gabriel Andreescu atrage atenția asupra groteștii deturnări de roluri între victimele și călăii societății comuniste, intervenite după 1989 ca urmare a „capturării statului postedecembrist de oamenii vechiului regim”.

Astfel, utilizând exemplele unor cunoscuți oameni de cultură, Andreescu descrie modul cum procesul deconspirării Securității ca poliție politică s-a transformat în vânarea unei categorii marginale, informatorii, sau cum acuzațiile s-au îndreptat, paradoxal, tocmai spre victimele aparatului represiv.

Cartea este o binevenită operă de restituire istorică venită din partea unui autentic disident anticomunist, în același timp și mare luptător pentru drepturile omului.

Anna Karenina - un Tolstoi englezesc

Un film special (Regatul Unit, 2012), în care lumea lui Lev Tolstoi este gândită de Joe Wright ca o piesă de teatru. 

Până aici nimic greșit. 

Atât doar că o montare spectaculoasă, sau actori fantastici (Keira Knightley și Jude Law) nu ajung pentru a reda complexitatea unuia dintre cei mai mari scriitori ai tututor timpurilor. Ar mai fi trebui ceva, ce în general lipsește superproducțiilor, și anume... profunzimea. 

Trebuie văzut totuși. A reușit să mă transpună în atmosferă, și chiar mi-a smuls câteva lacrimi. 

Degustare de vinuri Prince Știrbey la Fox Wines, 16 feb. 2013

Am avut plăcerea să degust astăzi la Fox Wines câteva din vinurile noi de la Prince Știrbey. 

Ileana și Jakob Kripp, proprietarii podgoriei și cramei Știrbey de la Drăgășani, au făcut, alături de Richard Fox, proprietarul vinotecii din București, onorurile casei. 

Între musafiri, am putut vedea la un moment dat, între alții, nu mai puțin de patru ambasadori, ceea ce confirmă poziționarea vinurilor Prince Știrbey în segmentul de vârf al vinurilor românești, cunoscute și apreciate și în străinătate. 

Trebuie să recunosc că, deși sunt mai degrabă amator de vinuri roșii, de data aceasta am fost impresionat mai mult de spumant și de rosé. 

Spumantul Prince Știrbey Extra Brut (recolta 2010) este, în opinia mea, cel mai bun spumant românesc. Produs exclusiv din Crâmpoșie, poate fi descris ca un vin teutonic - cu un caracter simplu și direct, mai degrabă robust decât complex, dar foarte fin. De remarcat gustul foarte special și destul de pronunțat al drojdiei. Am descris varianta cu etichetă albastră, de 95 de lei, nu pe cea cu etichetă albă, de 115 lei, pe care n-am testat-o. 

Rosé-ul 2012, proaspăt, aromat, cu gust puternic de căpșună, perfect echilibrat de acididatea ridicată, este poate unul dintre cele mai bune, dacă nu chiar cel mai bun rosé de până acum al domeniului Știrbey. Și el a fost testat în (avan)premieră. La 40 de lei, este probabil unul dintre cele mai competitive rosé-uri românești de vârf. 

Alte vinuri testate astă seară: Crâmpoșie 2012, Negru de Drăgășani 2012, și Cabernet Sauvignon 2012. Toate vinuri cu caracter, de mare calitate. Sunt sigur că evoluția la sticlă atât a Crâmpoșiei, cât mai ales a Negrului și Cabernetului le va aduce acestora un plus semnificativ de calitate în anii ce urmează. De urmărit. 

Mulțumiri și vânzare bună, Richard Fox, felicitări și succes în continuare, Ileana și Jakob Kripp!

Douăzeci de zile fără război

Aleksei Gherman a realizat (în 1976) un film în marele stil al cinematografiei ruse. 

În cele douăzeci de zile fără război, mizeria, lipsurile, suferința, tristețea sunt omniprezente, atât pe front, cât și în spatele lui. Și totuși, filmul este de o delicatețe extremă, transmițând un mesaj de optimism autentic, uneori chiar ironic la adresa optimismului oficial. 

Nikolai Grinko (căruia îi dă replica marea Liudmila Gurchenko) este absolut magistral în rolul maiorului. Mimica lui este fenomenală, cum nu cred că am mai văzut până acum la nici un alt actor. 

Din punctul meu de vedere, impresionante comentariile propagandei sovietice la radio, despre victoriile asupra trupelor românești (de notat însă că acțiunea filmului se petrece într-adevăr la trecerea dintre anii 1942-1943, când românii erau încă aliații naziștilor, și se aflau în tabăra căreia începea să-i fie clar că va pierde...). 

Crama Gîrboiu la Fox Wines

Mulțumiri pentru invitația primită de la Fox Wines pentru degustarea vinurilor de la Crama Gîrboiu din Focșani. 

Chiar dacă este un vin alb ușor, mai potrivit pentru o zi caldă de vară, Șarba din seria Livia m-a impresionat prin aroma sa cu totul aparte, precum și cu aciditatea sa foarte bună. 

Merlot-ul din seria Bacanta mi s-a părut un vin roșu care ar putea fi un companion perfect pentru feluri mai suculente de mâncare. 

Laudele mele se îndreaptă însă spre Feteasca Neagră din seria Bacanta. Cred că este unul dintre cele mai reușite vinuri pe care le-am gustat până acum obținute din acest soi autohton românesc.

Cu dragoste, despre viață

„Amour” (Franța, 2012), cu Jean-Louis Trintignant și Emanuelle Riva. Un film de Michael Haneke despre bătrânețe, dragoste, boală, handicap, sacrificiu, egoism, lipsă de comunicare între generații, Paris, Franța, cultură, forță și slăbiciune umană. Despre viață. Și moarte.

Șapte opere de milostenie, sau dragostea bate delicvența

Sette Opere di Misericordia (Italia-România, 2012) e un film straniu, și puțin în contra curentului.

Fără să am pretenția că am înțeles bine cele șapte opere de milostenie regizate de Gianluca și Massimiliano de Serio, am remarcat totuși o abordare nonconformistă, de recunoaștere fără ocolișuri a delicvenței brutale în rândul unora dintre emigranții români în Italia.

Mizeria profundă și tratamentul sclavagist prin care liderii grupului de români își mențin controlul asupra celorlalți din grup pot fi însă combătute chiar dinăuntrul grupului, dar nu cu violență, ci cu dragoste și solidaritate. Cercul abuzurilor asupra femeilor, bătrânilor, bolnavilor, copiilor se poate rupe.

Dacă autobuzul în care te-ai suit nu merge în direcția în care vrei tu, trebuie să ai puterea să te dai jos înainte de stația finală.

Veți înțelege ce vreau să spun, atunci când veți vedea acest film pe cât de straniu, pe atât de dur, dar și de optimist.

Lincoln - o importantă lecție de istorie

Un film interesant, legat de un moment de mare importanță istorică pentru SUA, abolirea sclaviei (cel de-al 13-lea Amendament), în 1863, o dată cu sfârșitul Războiului Civil. 

De notat că eliberarea sclavilor începuse încă din 1777 în statul Vermont, pe atunci stat de sine stătător, urmând tendința din Europa, unde sclavia fusese abolită în 1772 în Anglia, apoi în 1794 în Franța. 

Chiar și în Țările Române țiganii fuseseră dezrobiți între 1843-1854, deși, ca o curiozitate, ultimii sclavi de pe actualul teritoriu al României au fost eliberați în jurul anilor 1870 din sangeacul Tulcei prin răscumpărare de la stăpânii lor cerchezi de către autoritățile otomane (sclavia fusese formal abolită în Imperiul Otoman în 1847). De menționat că în Transilvania nu a existat sclavie.

Revenind la film, Steven Spielberg face o frumoasă demonstrație de măiestrie cinematografică, filmul fiind înălțător și emoționant. Judecat prin prisma unui criteriu subiectiv, și anume măsura în care filmul te înconjoară, te face să te scufunzi în el, Lincoln-ul lui Spielberg este însă doar parțial reușit. Chiar dacă pe alocuri filmul m-a prins, și, în ciuda lungimii, nu m-a plictisit nici o clipă, are momente când se simte că este jucat. Poate fiindcă scenariul folosește prea multe scheme verificate, sau poate fiindcă există prea multe replici previzibile. De asemenea, deși există mici derapaje (controlate) de la corectitudinea politică, totuși schematismul pozitivist este prea evident (deși poate ne-am dori și noi politicieni conduși de idealuri mărețe, și dispuși să se sacrifice pentru ele). 

Laudele mele necondiționate merg spre selecția actorilor din rolurile secundare și a figuranților (o Cameră a Reprezentanților aiuritoare prin autenticitatea bărbilor și mustăților personajelor de mijloc de secol al XIX-lea), precum și spre filmările de interior și portretele care folosesc o lumină cu totul și cu totul specială, căutată, care le scoate în evidență trăsăturile... interioare. Daniel Day-Lewis creează un personaj Lincoln aproape credibil, simpatic chiar. 

În ansamblu, un film foarte bun, fie și numai pentru importanta lecție de istorie pe care ne-o dă. 

Mama nu mă iubește! Să nu spui niciodată asta.

Având notă de... corijență (4,8) pe IMDB, „Americano” (2011) filmul lui Mathieu Rémy părea să fie o ratare. Eu și ceilalți câțiva spectatori (numărați pe degetele unei singure mâini) care am decis să-i dăm o șansă ne-am convins că nu e așa. E un film profund, a cărui temă este relația mamă-fiu. Este atât de autentic, încât sunt convins că este inspirat din chiar viața lui Rémy. L-aș sintetiza astfel: „Mama nu mă iubește! Să nu spui niciodată asta”. Vizionare plăcută!

Degustare de vinuri Luigi Bosca - Fox Wines, 21 feb. 2013

A fost prima mea întâlnire cu vinurile Luigi Bosca, producător argentinian din Mendoza. Clasa înaltă a acestor vinuri a fost demonstrată de Cabernet Sauvignon-ul Reserva 2008, pe care l-am notat cu 87 de puncte. Potențial are și Malbec-ul 2010, estimat de mine în jur de 81 de puncte (mai trebuie lăsat la învechit). Am observat atenția la detalii pe care o are casa Luigi Bosca: dopuri lungi și fine din cea mai bună plută, sticle masive și grele, cutii orizontale de carton, pentru ca sticlele să nu stea în picioare nici în timpul transportului...