Primul din două vinuri uitate în pivniță: Cabernet Sauvignon Murfatlar 1989

Când am primit cele două sticle de vin vechi de la mătușa mea de la Constanța, am stat în cumpănă. Să le deschid sau să le țin ca bibelou?

Vinurile proveneau din pivnița soțului ei, vărul lui tata. Chirurg renumit, mai mult colecționa decât bea vinurile primite cadou. Datorită meseriei – era nu numai medic, ci și militar – putea fi chemat la orice oră pentru o urgență. De aceea bea rar, și atunci foarte puțin. Îi plăceau mai cu seamă vinurile dulci. Cei care-i aduceau vin cadou știau asta. De aceea primea deseori Murfatlatar, care mai demult era cunoscut tocmai pentru vinurile sale dulci.

De ziua mea, pe 6 ianuarie 2014, am deschis la Fox Wines prima din cele două sticle, un Cabernet Sauvignon 1989. Un vin normal de magazin, care, fără să fie un vin de colecție, era considerat însă printre cele bune acum un sfert de secol. În afara etichetei, destul de deteriorată, sticla arăta bine. Contraeticheta în stare perfectă, plasticul de pe dop, întreg. Doar cam cu două degete mai goală decât normal, semn că a respirat, ceea ce e normal.

De față, în afară de mine, tata, Richard și Thorsten.

Un dop care prin miracol și-a făcut datoria

Sub foița de plastic, dopul avea capul ușor mucegăit. Era friabil, dar, cu oarecare atenție, Richard a reușit să-l scoată (aproape) întreg. Umed, înnegrit, dar - semn bun - fără miros. Probabil că și depozitarea orizontală a sticlei în pivniță a contat. 

Richard turnând vinul în decantor

Turnat în decantor, vinul arăta aproape ca un rosé, doar că foarte puțin tulbure. Toată culoarea se dusese în sedimentele de pe fund. Aroma, interesantă, de strugure stafidit, un puternic semn al timpului care a trecut. Gustul însă, aproape neschimbat față de vinul original – un Cabernet Sauvignon dulce, netaninat, tipic pentru vechiul stil de vinificare de la Murfatlar. Interesant mai ales ca aducere aminte pentru ceea ce era odată (acum un sfert de secol, la zenitul epocii comuniste) considerat vin de bună calitate. Ca o ironie a sorții, probabil că tocmai reziduul de zahăr l-a ajutat să treacă cu bine peste timp. Un vin puțin obosit, dar perfect băubil, chiar dacă nu pe gustul meu. Tata a recunoscut imediat stilul vechilor vinuri de Murfatlar, și a refuzat al doilea pahar. O reacție prea categorică, pentru că nu ai în fiecare zi ocazia să deguști un Murfatlar vechi de 25 de ani. Pentru Richard și Thorsten cred că a fost o experiență interesantă. Chiar dacă Thorsten e de părere că astfel de vinuri sunt mai valoroase pe raft, nedeschise, decât turnate în pahare.

Aștept însă să văd cum este și a doua sticlă, ca să mă decid. Următorul va fi un vin alb - Traminer de Murfatlar, 1994.