Vinurile albe Terra Natura - o gamă consistentă, cu un vârf în Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel

Am terminat de testat gama de vinuri albe Terra Natura (DOC-CMD Banat).

Preferatele mele sunt Sauvignon Blanc-ului 2012 - un vin cu o intensă aromă herbală, proaspăt și crocant, la egalitate cu Muscat Ottonel-ul 2013 - o interpretare mai neortodoxă, surprinzătoare, sec, a acestui soi foarte aromatic.

Urmează Riesling-ul 2011, cu arome de lime și piersici, și cu un post-gust interesant, ușor pământos.

Lista se încheie cu Pinot Gris-ul 2013, la care aroma de lime și ierburi mi s-a părut puțin mascată de o aromă mai grea, ca de petrol.

Întreaga gamă este consistentă, poate chiar prea uniformă din punct de vedere al culorii – galben deschis, ușor verzui, ca și al corpolenței - mică spre medie indiferent de soi. De asemenea, ca stil de vinificare - sec. Gust echilibrat. Aciditatea și mineralitatea se fac simțite, dar fără nimic spectaculos. De notat că la toate vinurile alcoolul este perfect integrat (chiar și când nivelul atinge 13%).

În concluzie, o gamă de vinuri ecologice cu tipicitate de soi, din care cel puțin Sauvignon Blanc-ul și Muscat Ottonel-ul pot fi îndelung savurate, preferabil la o discuție cu prietenii, cu sau fără o bucată de brânză fină maturată, sau o tartă cu fructe de sezon. De notat raportul calitate/preț imbatabil - toate vinurile la sticlă de 750 ml costă 18,50 lei, transportul fiind gratuit la comenzi de peste 100 de lei.

După ce am parcurs toată gama vinurilor roșii, ca și a celor albe de la Terra Natura, nu-mi mai rămâne de testat decât cel rosé, ceea ce sper să se întâmple foarte curând.

Un vin alb, vechi de peste douăzeci de ani – probabil un Muscat Ottonel de Murfatlar

Se mai poate bea acest vin alb, fără etichetă, care a stat în pivniță douăzeci, poate chiar treizeci de ani? Aceasta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o de Sf. Alexandru anul acesta, privind una din sticlele primite cadou din partea mătușii mele de la Constanța.

Urmele de mucegai de pe plasticul care acoperea dopul păreau să sugereze o problemă, dar limpezimea lichidului văzut prin pereții verzi ai sticlei părea să spună contrariul. Nu exista decât un singur mijloc de a afla: sticla trebuia destupată.

Am căutat un partener de degustare interesat de această experiență, pentru că deși astfel de vinuri vechi sunt rare, în trecut am avut surpriza să fiu refuzat atunci când am mai făcut astfel de oferte de degustare unor amatori de vin.

Deși scos cu cea mai mare grijă de un expert, dopul s-a rupt în două, lăsând și alte câteva fragmente mai mici, care au căzut în sticlă.

Turnat în pahare, vinul altădată probabil galben-pai, arăta acum ca un coniac. Aromă intens fructată. Corp mediu, catifelat, gust dulce. Presupun că este vorba de un Muscat Ottonel (micile resturi de etichetă complet putrezite nu dădeau nici un indiciu, nici despre soi, nici despre an sau despre producător), probabil un Murfatlar de la începutul anilor 1990 (ca majoritatea vinurilor din pivnița unchiului meu). Un vin care nu a fost gândit să îmbătrânească la sticlă, dar care a reușit să o facă într-un mod meritoriu. Probabil că zahărul remanent (o constantă la vinurile românești până nu demult) l-a ajutat să supraviețuiască (desigur, și pivnița, și poziția orizontală, nemișcată).

Oxidarea dusă la extrem îl face să semene cu un Madera, Porto, sau Jeres, evident fără alcoolul acestora, nefiind vorba despre un vin fortificat.

În ansamblu, bine răcit, s-a dovedit a fi un excelent vin de aperitiv. Am crezut că-mi va rămâne puțin pentru gătit, dar încet-încet l-am băut pe tot. Poate data viitoare.

Fetească Neagră 2013 Terra Natura – un vin tânăr care promite mult

Feteasca Neagră 2013 (DOC-CMD Banat) promite să devină cel mai bun vin roșu din gama de la Terra Natura. Este un adevărat vin sec (o reușită pentru Feteasca Neagră, soi de struguri din care mulți alți producători nu reușesc să obțină decât vinuri demiseci, sau la limita dintre demisec și sec), ecologic (ca toate vinurile Terra Natura), cu o culoare roșu închis cu tente rubinii, cu un corp dens și mătăsos, cu tanini bine controlați, și cu alcool (13%) perfect integrat. O descriere care ar corespunde unui vin de înaltă clasă, dacă n-ar exista și un neajuns: aroma prea intensă, prea aspră, în contradicție cu echilibrul aproape perfect al tuturor celorlalte caracteristici. O aerare mai lungă (atipică însă pentru un vin atât de tânăr) mai domolește din impetuozitatea aromei. Mă aștept însă ca, pe măsură ce vinul se va liniști și se va maturiza, și această asprime să se niveleze. Dacă va fi așa, Feteasca neagră va detrona Cabernet Sauvignon-ul din preferințele mele de la Terra Natura. Noul preț (cu transport inclus la comenzi de peste 100 de lei) este de 18,50 lei pentru sticla de 750 ml, ceea ce continuă să recomande vinurile Terra Natura ca având unul din cele mai bune raporturi calitate/preț dintre toate vinurile (de bună calitate) comercializate în România.

Pulpă sau spată?

Pulpă sau spată la tavă? Eu zic că spată.

Pulpă (stânga) și spată (dreapta) de vită la tavă (Foto: Al.-R. Săvulescu)

Nu numai culoarea, ci și aroma și gustul sunt ce trebuie. Iar de consistență, ce să spun, practic ți se topește în gură.

De notat că ambele bucăți au beneficiat de același tratament. Le-am presărat cu sare grunjoasă și piper proaspăt măcinat, apoi le-am rumenit ușor în unt pe toate părțile, după care le-am ținut circa o oră la cuptor, la focul cel mai mic. În tavă n-am adăugat decât câțiva căței de usturoi.

E clar că tăietura e fundamentală (pulpa rămâne de folosit pe viitor doar la mâncăruri).

Oricum, după multe zeci de ani, mă declar mulțumit că se găsește din nou vită românească de calitate în magazine (desigur, atât de românească pe cât poate fi un Black Angus).

Două vinuri la un raport calitate/preț excepțional: Cabernet Sauvignon și Merlot Terra Natura 2012

De mai mulți ani sunt un fan al cerealelor ecologice produse de Terra Natura (fermă înființată în anul 1995 de doi frați elvețieni, la Jamu Mare, în județul Timiș). Le-am găsit mai întâi la un magazin specializat (Bio Food Revolution), care între timp s-a închis, apoi le-am regăsit, și comandat, online. Am aflat de pe website că Terra Natura produce și vinuri, dar am fost mai retincent, mai ales că nu sunt sută la sută convins de calitatea vinurilor ecologice.

De curând mi-am luat inima în dinți și am testat însă toate vinurile roșii de la Terra Natura. În această ordine: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Pinot Noir-ul a fost primul, poate din curiozitate, sau poate pentru că oricum n-aveam mari așteptări de la un Pinot Noir românesc. De altfel, singura reușită românească cu acest strugure o reprezintă, după părerea mea, cele două Pinot Noir-uri produse de Domeniile Franco-Române. Calitatea acestor vinuri este comparabilă cu a Pinot Noir-urilor burgunde, probabil cele mai bune vinuri din lume, ceea ce era și de așteptat, având în vedere că vinificatorul lor este chiar un francez din Burgundia. Prețurile nu sunt atât de ridicate ca ale vinurilor burgunde, dar sunt totuși considerabil peste medie, mai ales varianta Terre Précieuse. De notat că vinurile de la Domeniile Franco-Române sunt ecologice (singurele vinuri ecologice românești pe care le cunoșteam până la Terra Natura).

Dar să revin la Terra Natura. Spre surpriza mea, Pinot Noir-ul 2012 Terra Natura este mai bun decât m-aș fi putut aștepta de la un vin de 14,50 lei (acesta este prețul de pe website al acestui vin la sticlă de 750ml, fără transport). Are tipicitate de soi, culoare roșu deschis, de cireașă, ușor transparent, aromă de cireșe și must proaspăt strivit, corp subțire spre mediu. Problema apare la gust, care este ușor confuz, lucru care însă se întâmplă relativ frecvent la vinurile tinere din acest soi. În ansamblu, o încercare nu lipsită de merite, dar nici memorabilă. O sticlă-două merită încercate peste o vreme, pentru a vedea cum au evoluat – poate se vor schimba în bine.

Cabernet Sauvignon-ul 2012 Terra Natura este în schimb absolut spectaculos chiar de acum, deși se spune că are un mare potențial de învechire. Are tipicitate bine evidențiată - culoare superbă, vișiniu închisă, aromă de vișine, corp mediu, alcool puternic dar perfect integrat. În rezumat, un tânăr vin superb, la un raport calitate/preț imbatabil. A acompaniat perfect o lipie cu telemea de capră, dar este suficient de bun pentru a putea fi degustat și fără mâncare.

Credeam că după un vin atât de bun, orice altceva mă va dezamăgi. Ei bine, Merlot-ul 2012 Terra Natura este la rândul lui extrem de interesant. Din nou, tipicitate bine evidențiată, culoare vișinie ușor transparentă, aromă proaspătă de struguri, corp subțire spre mediu, și, ceea ce mi s-a părut cel mai interesant, pișcă la limbă – practic l-am simțit ca pe un frizzante. Sunt curios dacă toate sticlele sunt la fel. Perfect pentru a acompania brânzeturi moi gen camembert, dar bun și de degustat de unul singur.

Urmare a testului, m-am decis. Îmi voi face un stoc de Cabernet Sauvignon și Merlot Terra Natura. Subliniez încă o dată prețul foarte bun, chiar unic pentru România, la această calitate. Sigur că există vinuri de calitate comparabilă la prețuri similare sau chiar mai mici în Republica Moldova, Spania sau Argentina, dar nu în România, sau cel puțin nu le cunosc eu...

Ce este însă perfectibil este aspectul grafic. Eticheta de pe sticlele Terra Natura este în opinia mea sub nivelul vinurilor, ceea ce este păcat.

Vinurile se regăsesc și la sticle mai mici, de 375ml, ceea ce probabil reprezintă o alegere inteligentă pentru restaurante și baruri, precum și la cutii de 5l (bag in box), decizie de marketing pe care prefer să nu o comentez.

Terra Natura are și o gamă de vinuri albe, precum și un rosé, despre care nu pot spune încă nimic, pentru că nu le-am degustat.

www.terranatura.ro

O dată cu bordurile de granit ni se sfărâmă și istoria

Astăzi, în fața fostului magazin Romarta Copiilor, vizavi de Cercul Militar Central, pe Calea Victoriei, un utilaj auto uriaș cu un pickhammer mușca brutal din trotuar.

O secvență cu care m-am obișnuit din 1990 încoace, fără ca asta să însemne că acum pot merge pe trotuare cât de cât mai bune, ci doar mai noi.

Ca și cum asta n-ar fi fost însă suficient, după ce scotea bordurile din locul lor, muncitorul de la volan își dirija toată forța masivului utilaj împotriva acestor blocuri de granit, care se lăsau însă greu sfărâmate.

Aceste dreptunghiuri masive de granit, sculptate de meșteri pietrari în cariere cu dalta sub ploaie, vânt sau soare ar fi trebuit să fie nemuritoare. Am văzut dale de peste două mii de ani rămase de la romani într-atâtea orașe din Europa. De ce trebuie ele să fie făcute bucăți, cu mare cheltuială de timp și energie, tocmai la București, capitala uneia dintre cele mai sărace țări de pe continent, și locul de unde dispar mereu vestigii centenare, pentru a fi înlocuite de prefabricate ieftine, care se vor măcina în cel mult câțiva ani (asta dacă vor trece peste iarna următoare)?  

Încă o barbarie de care nu pot fi mândru. Oare cine sunt concitadinii mei, cine sunt cei care comandă astfel de lucruri, cine sunt cei care le duc la îndeplinire pentru un pumn de arginți? Oare chiar nu putem face nimic să-i împiedicăm să sfarme mărunt și puținul de istorie care ne-a mai rămas?     

    

Expoziție de pictură: abstractul ca formă de opoziție la comunism

Galeria 418 din București găzduiește începând din 8 mai cea de-a doua expoziție „Structure & Energy - The Power of Abstraction” - Vincențiu Grigorescu, Romul Nuțiu, Diet Sayler. Expoziția reia dialogul virtual început între cei trei maeștri la aceeași galerie în urmă cu un an, prin prima expoziție cu acest titlu.

Foto Al.-R. Săvulescu

Arta celor trei are în comun faptul că toți au recurs la abstract pentru a-și exprima opoziția față de „realismul socialist” de inspirație sovietică, impus în țara noastră după instaurarea regimului comunist.

Potrivit unuia dintre curatorii expoziției, criticul de artă italian Marzia Ratti, „atât Grigorescu, cât și Sayler, din postura de exilați vor alege să lucreze cu albul și negrul în cheia unei apropieri progresive de esență”.

Grigorescu a trăit din 1972 în exil la Milano, iar Sayler trăiește din 1973 la Nürenberg.

Diet Sayler (centru) la vernisaj - foto Al.-R. Săvulescu

Cel de-al treilea expozant, Romul Nuțiu, este principalul reprezentant al expresionismului abstract românesc. Membru al avangardei artistice a anilor '60, a trăit cea mai mare parte a vieții la Timișoara. A rămas „fidel artei informale până la sfârșitul vieții”, spune Joana Grevers, cea de-a doua curatoare a expoziției.

Joana Grevers este istoric de artă și curator româno-german, director al Galeriei de Artă Contemporană 418 (418 Contemporary Art Gallery), din București. Este membru al Comitetului Consultativ al Colecției Peggy Guggenheim din Veneția, și al Comitetului de Achiziție de Artă Est Europeană a Muzeului Tate din Londra.

Galeria 418 (www.418gallery.com) a fost înființată în anul 2008. Este dedicată artiștilor plastici români contemporani, și promovării acestora în țară și peste hotare.

Expoziția „Structure & Energy II - The Power of Abstraction” va rămâne deschisă până în data de 31 iulie. Poate fi vizitată de luni până vineri între orele 11-19.

Fotogaleria completă a vernisajului se găsește la

https://www.flickr.com/photos/alrsavulescu/sets/72157644253686089/