Fisa roșie de plastic

Sâmbătă. Zi de aprovizionare. Mă duc la supermaket cu fiica mea. Ea știe că n-am aproape niciodată fise pentru cărucior, așa încât ultima dată când am fost împreună la cumpărături mi-a lăsat în mașină o fisă de 50 de bani. Noroc cu fisa de la tine, altfel iarăși aș fi pierdut timp, ar fi trebuit să mă duc la intrare să schimb o bancnotă de 1 leu, O să-ți mai las și alte fise, să ai pentru orice eventualitate, Nu e nevoie, mersi, una îmi ajunge, doar o iau înapoi la plecare, și pe urmă pot s-o las în mașină pentru data viitoare, și tot așa.

Intrăm. La raionul de legume și fructe, chiar la intrarea în magazin, eu o iau la dreapta, ea la stânga. Din reflex, iau căruțul cu mine. Dar dacă fata mea are nevoie de cărucior? Mai bine să-l las undeva la îndemână. Mă întorc cu spatele, fac câțiva pași, dar un gând îmi trece prin minte. Dacă ne ia cineva căruciorul? Mai bine să mă întorc, să-l am cu mine. Ia însă căruciorul de unde nu-i! În cel mult zece secunde cât am fost cu spatele, căruciorul a și făcut picioare. Locul lui e acum gol. Mă uit să văd dacă-l pot identifica pe cel care l-a luat, dar sunt prea mulți oameni împingând grăbiți cărucioare, nu știu care ar putea fi omul nostru... Și apoi, pentru 50 de bani n-o să mă apuc să alerg oamenii prin magazin!

La numai câțiva metri în față, între alte căruțuri cu cumpărături, văd un cărucior gol. Mă îndrept spre el, mă uit în toate părțile să văd dacă pare să fie cineva cu el. Nimeni. Pare abandonat. Am o bănuială. Dar dacă acesta a fost chiar căruciorul celui care l-a luat pe al nostru? Într-adevăr, compartimentul pentru bani nu are obișnuita monedă de 50 de bani, ci o fisă roșie de plastic, fără nici o valoare. Asta este deci. Îl iau.

Cu mâna pe căruciorul cu fisa roșie, înapoi lângă fiica mea, îi explic cum o neatenție de câteva clipe ne-a lăsat fără cărucior, pentru 50 de bani. Cineva cu un cărucior cu o fisă roșie de plastic l-a preferat pe al nostru, De unde știi, Nu știu sigur, dar am motive serioase să o bănuiesc, Dacă totuși e al cuiva, Nu cred, nu văd pe nimeni căutându-și căruciorul.

Chiar atunci, îl văd învârtindu-se dezorientat pe lângă noi pe un domn cu o pungă de legume în mână. Caută ceva. N-ați văzut un cărucior gol, acum câteva clipe l-am lăsat aici, Ba da, era unul mai încolo, cu o fisă roșie de plastic, l-am luat eu, e al dumneavoastră, Nu, nu e al meu, al meu era chiar aici lângă intrare, și avea o fisă de 50 de bani, Cred că l-a luat unul dintre oamenii care-i pândesc pe cei care-și lasă căruciorul gol pe aici, de altfel și pe al nostru l-a luat cineva, probabil aceeași persoană care a lăsat un cărucior cu o fisă roșie de plastic, cel pe care l-am luat noi, Credeți că există oameni care fură monede de 50 de bani, E posibil, dacă nu chiar probabil, cred că nevoia îi împinge, Bine, dar ce poți face cu 50 de bani, Păi încetul cu-ncetul se face oțetul, 50 de bani de la noi, 50 de bani de la dumneavoastră, s-a și făcut 1 leu într-un minut sau două...

Terminăm de făcut cumpărăturile, plătim, și ieșim. Pe când ne descărcăm cumpărăturile în portbagaj, se apropie un om sărman. Îmi dați mie căruciorul, Îmi pare rău, dar n-are decât o fisă de plastic. Pleacă dezamăgit spre următoarea mașină în care clienții supermarket-ului își pun cumpărăturile din cărucior. Eu iau fisa roșie de plastic, și o pun în mașină. O s-o folosesc data viitoare când o să fac cumpărături. Căruciorul meu va fi astfel mai în siguranță, nu cred să râvnească cineva la o fisă roșie de plastic. Deși tot așa am crezut și despre modesta monedă de 50 de bani...

București, 30 martie 2011