„Sin retorno” (Fără
cale de-ntors) este o coproducție Spania-Argentina 2010. Regizat de
Miguel Cohan, filmul îl are ca protaganist pe Leonardo Sbaraglia, un
actor cu două fețe, una luminoasă și altă întunecată (așa cum
sugerează și afișul filmului, admirabil realizat – pe partea
întunecată sunt prezente și celelalte două personaje importante
ale filmului, cele din cauza cărora se petrece drama).
În această peliculă a
cărei acțiune are loc într-o Argentină destul de asemănătoare
cu România (cu lucrări prost semnalizate pe mijlocul străzii, cu clădiri cu gratii la uși și la ferestre), există două morale: cea a artistului păpușar,
aspru pedepsit pentru o vină care nu era a lui, și cea a
studentului la arhitectură - adevăratul vinovat de uciderea unui om într-un
accident de circulație – care este ajutat de părinții săi, un
inginer și un medic de succes, să scape de pedeapsa pe care o
merită. Într-o primă fază, justiția ezită, apoi, la
presiunea tatălui victimei – care preia ancheta pe cont propriu în
încercarea de a-și face cu orice preț dreptate - și a presei – care sesizează
o ocazie mediatică de exploatat în propriul interes - ia o decizie
greșită, care ruinează viața unui om nevinovat. La eliberarea din
închisoare, acest păpușar devenit marionetă își va face la
rândul său propria anchetă, cu pistolul în mână.
Filmul m-a ținut în
tensiune. A crescut progresiv în intensitate, până la scena finală în care se confruntă artistul închis pe nedrept, băiatul care se ascunde de responsabilitatea accidentului, și
tatăl victimei – o scenă cu adevărat antologică.
Filmul a fost premiat în
2010 în Argentina și Spania, iar anul trecut la Fribourg, în
Elveția și la Festivalul de Film Transilvania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu