„Hai
să trăim toți împreună” (Et si
on vivait tous ensemble? - Franța,
2012) este o comedie tristă (scrisă și regizată de Stéphane
Robelin), la care am plâns mai mult decât am râs. E un film
delicat despre amurgul vieții, iubire, prietenie și solidaritate,
prezentate din perspectivă franceză. Cheia este dată de o
replică a personajului cel mai optimist și tragic în același timp
(jucat de Jane Fonda, dezinvoltă în franceză) - suntem prevăzători
cu tot felul de lucruri, ne asigurăm casa, mașina, viața, dar nu
ne gândim că vom îmbătrâni... Există și un personaj puțin
caricatural (jucat de Claude Rich, actorul principal al minunatei
ecranizări franco-române „Mona,
l'étoile
sans nom” a lui Henri Colpi, din
1965, după „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian) cu care simt că semăn în unele
privințe - tango, fotografie, admirația pentru sexul frumos.
Oarecum în afara filmului propriu-zis, dar destul de intrinsec legat
de el, ceea ce regret cu adevărat este traducerea plină de erori.
Utilizarea abuzivă a persoanei a 2-a singular „tu” bruschează
nepermis limbajul delicat în care chiar și soții folosesc între
ei „dumneavoastră sau dumneata”. Iar traducerea lui „50”
prin... „15”, când vine vorba despre un copil, mi se pare că
elimină complet orice urmă de umor. Dar nu traducerea ar trebui să
împiedice vizionarea acestui film, pe care-l recomand fără nici o
ezitare. Am ieșit din sală cu lacrimi în ochi, dar și cu dorința
de a deschide o sticlă de vin bun francez, pentru a închina un pahar,
nu înainte de a vărsa o picătură pe jos, în memoria acelora care
s-au dus, și cu care nu voi mai apuca să trăiesc împreună la
bătrânețe. Cei la care acest film m-a făcut să mă gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu