Am urmărit cu mare interes cea de a doua audiere a lui DSK, sperând într-o corectare a situației.
A fost o secvență tipică de film american, cu o luptă dură dusă de avocatul apărării cu procuror, sub arbitrajul judecătorului.
Consider corectă decizia judecătorului bărbat. Procesul a fost readus pe un curs (mai) normal.
Cu toate acestea, imaginea de ansamblu rămâne de circ mediatic. E drept că de această dată DSK arăta mai firesc, nu (așa) hăituit ca în celelalte rânduri.
Am remarcat și faptul că screen saver-ul cu sigla Windows nu se mai plimba publicitar pe ecranul din dreptul judecătorului femeie (această observație nu are nici o legătură cu procesul propriu-zis, ci cu așa-zisa atenție la detalii pe care o asigură o justiție imparțială; este evident o observație făcută de un utilizator de Mac).
Sunt însă în continuare uimit de reflexele publicului american, care pare să urmărească cu mare plăcere și interes un linșaj public, tot așa cum a sărbătorit (la propriu, într-un mod care mi s-a părut cel puțin vulgar) uciderea lui Osama bin Laden...
Moartea cuiva (fie ea fizică sau doar intelectuală) ar trebui să fie, în opinia mea, mai degrabă un motiv de tristețe și de reculegere.
Sunt sigur că detaliile procesului lui DSK vor face să curgă fluvii de cerneală. Eu însă cred că mă voi opri aici cu comentariile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu