Tango: respectul pentru ceilalți când ringul este plin

Aseară a fost înghesuială mare la Milonguita Aniversaria de la Scena. TangoBrujo împlinea 4 ani, așa încât s-au strâns toți prietenii lor. Asta a fost foarte bine pentru atmosferă. O sală de dans plină transmite mai mult sentiment, inspiră mai mult decât una goală.

Muzica, superbă! Majoritatea celor prezenți, elegant îmbrăcați. Gazdele au oferit o tratație cu tort și vin spumant.

Singura problemă au fost îmbrâncelile. Deși am încercat să dansez cu pași cât mai mici, fără figuri, fără pași în spate, în fine, cât mai atent față de celelalte perechi de pe ring, asta nu m-a scutit nici pe mine, nici pe partenerele mele, de lovituri. Asta fiindcă reciprocitatea celorlalte perechi nu a fost de rigoare. Foarte multe perechi dansau „sportiv”, complet neadaptat situației, deși în nota lor tradițională – în îmbrățișare deschisă, cu pași mari, schimbări bruște de direcție, figuri care mai de care mai complicate, picioare ridicate cât mai des și cât mai sus. Era amuzant să vezi fețele transpirate ale dansatorilor, cu priviri încrâncenate, încercând să prindă viteză cât mai mare. Am primit coate, genunchi, picioare, bodycheck-uri. La un moment dat, un cuplu ne-a îmbrâncit pe mine și pe partenera mea atât de puternic, încât ne-am înclinat aproape la patruzeci și cinci de grade. Puțin a lipsit să nu cădem. Ne-am redresat in extremis, și n-am mai putut continua, am râs amândoi îmbrățișați până la sfârșitul melodiei, ca la circ, nu ca pe un ring de dans.

Erau și multe perechi de începători, care nu respectau sensul de dans, sau care stăteau mult pe loc. De câte ori încercam să respect convenția, și să stau în spatele lor până se decideau să pornească mai departe – depășirile fiind interzise la tango - mă lovea cineva din spate, iar dacă nu mă lovea de-a dreptul, mă evita în ultima clipă, depășindu-mă, ba pe o parte, ba pe alta. Parcă aș fi fost pe una din șoselele patriei, unde, ca șofer, orice îți este permis, mai puțin respectarea legii.

Erau, ce-i drept și câteva perechi care dansau așa cum trebuie, adaptat situației, unii practic stând pe loc, dar acestea erau în minoritate. De altfel, mulți dansatori dintre cei „calmi” s-au retras când au văzut cum dansează majoritatea.

Mi-am amintit de extraodinara aglomerație de pe ringurile de dans din Buenos Aires, unde crezi că nu mai încape nici un fir de păr, dar unde toți dansează în același ritm, ca valurile unei mări, și unde nimeni nu te atinge niciodată. Oricât de neexperimentat aș fi fost eu atunci când am dansat prima oară în Buenos Aires, de câte ori mă îndreptam cu partenera direct spre o altă pereche, nefiind în stare să schimb direcția, și temându-mă că ne vom accidenta, simțeam cum „ținta” din fața mea dispare aproape miraculos, cu o delicată mișcare de rotire, sau de deplasare laterală. N-am „reușit” să ating și n-am fost atins niciodată nici măcar cu o mânecă de haină, darămite cu cotul sau piciorul!

De altfel, am auzit că dacă dansezi agresiv, la Buenos Aires ești imediat invitat afară din ring, nu mai ești lăsat să dansezi. E drept, că n-am avut ocazia să văd pe viu așa ceva, pentru că nici o pereche nu se atingea de alta, oricât ar fi fost aglomerația de mare. Respectul reciproc era total. Nimeni nu brusca pe nimeni, nu întrerupea clipele de intensă plăcere provocate de dans. Dacă era nevoie, ca să nu-i incomodeze pe ceilalți, fiecare pereche dansa practic pe loc tot dansul. La noi așa ceva n-ar fi posibil, pe de o parte pentru că fiecare pereche dorește să-și etaleze toate cunoștințele, și să facă „balet” ca și cum ar fi singură pe ring, iar pe de alta pentru nu se găsește nici un organizator care să facă ordine. E drept că dacă totuși s-ar găsi cineva care să-i dea afară pe cei care dansează fără respect pentru ceilalți, ringul de dans ar rămâne probabil gol.