Unu plus unu fac unu?

„Incendies”, un film canadian (2010) regizat de Denis Villeneuve, ar fi putut la fel de bine să se numească „Unu plus unu fac unu?”.

Când am auzit această replică, mi-am dat seama că e cheia filmului, deși n-am înțeles imediat toată grozăvia pe care o implica acest element în agitata cronică de familie pe care o urmăream. De altfel, tot filmul este plin de violență, ură, răzbunare, însă numai ca forme de manifestare care nu reușesc să distrugă iubirea, sentimentul matern, sau dragostea dintre oameni.

Tema filmului (realizat după o piesă de teatru scrisă de Wajdi Mouawad) este universală, n-are nici o importanță că locul de desfășurare este Asia Mică (cu scurte sărituri în Canada), sau că pretextul luptelor fratricide este religios (similitudinea cu războiul civil libanez din anii 1970 dintre facțiunile creștine și cele musulmane este frapantă).

Ca în orice tragedie autentică, în film există nu numai secvențe de o violență extremă sau răsturnări neașteptate de situație, ci și multe replici memorabile, filosofice, dintre care două m-au impresionat în mod deosebit.

Prima este despre moarte: „Lucrurile nu se termină odată cu moartea. Povestea continuă.”, spune unul dintre personajele secundare dar fundamentale din film, notarul canadian.

Pe cea de-a doua, pe care o spune notarul arab, tot personaj secundar, dar și el perfect conturat, pur și simplu nu mi-o mai amintesc, cu toate eforturile pe care le-am făcut ca să nu o uit. Mi s-a șters din memorie așa cum mi se șterg visele pe care nu le notez imediat...

Va trebui să-mi reiau obiceiul de a-mi lua cu mine un carnet și un creion la filme, ca să-mi iau notițe pe întuneric, așa cum făceam atunci când mă pregăteam de examenul de admitere la imagine de film...