O lectură instructivă: „Revolta maselor” de José Ortega y Gasset

Acum ceva timp, fata mea, absolvent al unei facultăți de comunicare, mi-a făcut cadou o carte pe care am tot lăsat-o pentru mai târziu, temându-mă că va fi prea grea. Într-un târziu, m-am apucat de ea. A fost poate prima carte de filozofie pe care am citit-o cu reală plăcere. 

Ce-am reținut din „Revolta maselor” - în original „La rebelíon de las masas” (1929) - de José Ortega y Gasset? În principal că omul-masă încearcă să strivească, să uniformizeze, tot ce nu-i seamănă. Dar cine este omul-masă? „Aparține masei orice individ care nu-și atribuie valori – bune sau rele – din motive speciale, ci se simte «ca toată lumea» și totuși nu-i încercat de neliniști, ci dimpotrivă, se simte în largul său când se găsește asemănător cu ceilalți.”

„Este neîndoielnic că împărțirea cea mai radicală care se poate face în sânul umanității este delimitarea a două clase de indivizi: cei care cer mult de la ei înșiși și își îngrămădesc unele peste altele dificultăți și îndatoriri și cei care nu cer nimic deosebit de la ei înșiși, cei pentru care a trăi înseamnă a fi în orice clipă ceea ce sunt deja, fără vreun efort de autoperfecționare, plutind ca niște geamanduri în derivă.”

„Caracteristica momentului este că sufletul mediocru, știindu-se astfel, are cutezanța de a afirma drepturile mediocrității și le impune pretutindeni. După cum se spune în America de Nord, a fi diferit înseamnă a fi indecent. Masa nimicește tot ceea ce nu este după chipul și asemănarea sa, tot ceea ce este deosebit, excelent, individual, calificat și de elită. Cine nu este ca toată lumea, cine nu gândește ca toată lumea riscă să fie eliminat.”

„Omul-masă este omul golit în prealabil de propria-i istorie <...> El are doar apetituri, crede că are numai drepturi, și nu și obligații: este omul lipsit de noblețea care obligă – sine nobilitate -, snobul.”

„Acest snobism universal <...> apare atât de evident, de pildă, la muncitorul actual <...>.”

„Dar la rigoare, în fiecare clasă socială se pot descoperi o masă și o minoritate autentică. După cum vom vedea, o caracteristică a timpului nostru este predominanța masei și a vulgului, chiar și în grupurile unde selecția este tradițională. Astfel, în viața intelectuală, care, prin însăși esența sa, cere și presupune calitatea, se constată triumful progresiv al pseudointelectualilor necalificați, incalificabili și descalificați chiar de propria textură a spiritului lor.”

„Noblețea se definește prin exigență, prin obligații, nu prin drepturi. Noblesse oblige. «A trăi după plac înseamnă a trăi ca un plebeu; nobilul aspiră la ordine și la lege» (Goethe)”.

Ortega y Gasset consideră că destinul omului este continuitatea (evoluția, nu revoluția): „Revoluțiile, atât de inconsecvente în graba lor ipocrit generoasă de a proclama noi drepturi, au violat întotdeauna, au călcat în picioare și au distrus dreptul fundamental al omului – atât de fundamental, încât el constituie definiția însăși a substanței sale -, dreptul la continuitate.”

Tot despre continuitate: „Prezentul nu înseamnă altceva decât prezența trecutului și a viitorului, locul în care trecut și viitor trăiesc efectiv.”

„<...> trecutul este prin esența sa revenant. Dacă este respins, el se întoarce, revine iremediabil. De aceea, singura cale autentică de a-l depăși este să nu fie alungat.”

„<...> trecutul este «firescul din om, care revine în galop».”

O observație dură despre revoluții: „În răscoalele cauzate de sărăcie, masele populare caută de obicei pâine, iar mijlocul pe care îl folosesc în general este de a distruge brutăriile”.

Foarte interesante considerațiile sale asupra statului: „La origine, statul constă în amestecul de sânge și de limbi. El reprezintă depășirea oricărei societăți naturale. Este metis și plurilingv.”

„<...> greco-romanul hotărăște să se despartă de câmp, de «natură», de cosmosul geobotanic.”

„<...> Socrate, marele citadin, chintesență a sucului secretat de polis, va spune: «Eu n-am nici o legătură cu copacii de pe câmp: eu nu am de-a face decât cu oamenii din cetate».

„Până la Alexandru cel Mare și, respectiv, Cezar, istoria Greciei și a Romei a constat într-o luptă neîntreruptă între aceste două spații: între cetatea rațională și câmpul vegetal, între jurist și plugar, între ius și rus.”

„Synoikismos înseamnă acordul de a trăi împreună, așadar reunire într-un strict dublu sens fizic și juridic. Dispersiunii vegetale de pe câmp îi urmează concentrarea civilă din oraș.”

„<...> republica, politeia, <...> nu se compune din bărbați și femei, ci din cetățeni.”

În această carte, Ortega y Gasset își exprimă și susținerea pentru ideea de Europa: ”<...> susțin <...> o posibilă, o probabilă unitate statală a Europei.” „<...> pentru aceste popoare denumite europene, a trăi a însemnat întotdeauna – mai ales începând cu secolul al XI-lea, cu Otto al III-lea – a te mișca și a acționa într-un spațiu comun, într-o ambianță comună. <...>. Această conviețuire la grămadă lua fie un aspect pașnic, fie o formă combativă. Războaiele intereuropene au arătat mai mereu un stil ciudat, care le face să semene foarte bine cu certurile familiale. Ele evită anihilarea dușmanului și sunt mai degrabă înfruntări, lupte de emulație, asemenea hârjoanelor dintre flăcăi în mijlocul satului sau aidoma certurilor dintre urmași pentru împărțirea unei moșteniri de familie.”

Cum se leagă tema omului-masă de Europa? Ei bine, tocmai prin liberalism, care „implică o intuiție deosebit de perspicace a ceea ce a fost întotdeauna Europa.

Când Guizot, spre exemplu, opune civilizația europeană tuturor celorlalte, remarcând că în Europa nu au triumfat niciodată, într-o formă absolută, nici un principiu, nici o idee, nici un grup sau o clasă și că acestui lucru i se datorește dezvoltarea permanentă și caracterul ei progresiv, nu putem să nu ciulim bine urechile.”

„<...> libertatea și pluralismul sunt două lucruri reciproce și <...> amândouă constituie esența permanentă a Europei.”

O idee interesantă (și actuală) se desprinde din „Epilog pentru englezi”: pacifismul nu garantează pacea.

Am lăsat de o parte multe alte idei și citate interesante, pentru că altfel ar fi însemnat să citez practic întreaga carte.

Erudiția lui Ortega y Gasset este naturală, expusă într-un limbaj simplu, ușor de înțeles chiar și de un cititor de ziare (de altfel diversele capitole ale cărții au fost publicate în foileton în cotidianul El Sol înainte de fi reunite în volum), chiar dacă autorul nu crede necesar să traducă citatele în latină, franceză, italiană sau portugheză (de notat că în text există și o mențiune la daci, printre celelalte popoare care au adoptat limba latină, și ai căror urmași vorbesc astăzi limbi romanice).

Nu pot încheia altfel decât spunând că felul direct, clar, dar în același timp puternic argumentat în care Ortega y Gasset își expune ideile îl plasează pe acesta chiar în categoria acelei minorități intelectuale care se află permanent sub presiunea masei.