Dacă cineva m-ar ruga
să-i spun ce mi se pare că-l reprezintă cel mai bine, atunci aș
menționa (fie-mi iertată subiectivitatea) cariera sa de regizor (și
actor) de film, cu, în această ordine, fantastica scenă de
dragoste – masa condamnatului (cu actorii Victor Rebengiuc și Ana
Széles,
o actriță de care m-am îndrăgostit iremediabil după acest film)
din „Pădurea spânzuraților” din 1964, și scenele de
rivalitate masculină din „Valurile Dunării” din 1959 (în care
Ciulei a jucat unul din rolurile principale ale triunghiului amoros
alături de extraordinarii Irina Petrescu și Lazăr Vrabie).
De menționat că ambele
filme au fost premiate la timpul lor („Pădurea spânzuraților”
la Cannes, unde a primit Premiul pentru regie, iar „Valurile
Dunării” la Karlovy Vary, unde a primit Globul de cristal).
Un lucru îndeobște mai
puțin cunoscut este acela că Ciulei a fost și regizorul secund al
lui Victor Iliu la filmul „Moara cu noroc” din 1955, film care a
fost și el nominalizat la Palme d'Or la Cannes (și pe care eu
personal îl consider cel mai bun film românesc al tuturor
timpurilor, o fantastică poveste de iubire în care triunghiul
amoros a fost jucat magistral de actorii Constantin Codrescu, Ioana Bulcă
și Geo Barton).
Dumnezeu să-l odihnească!
Pe Liviu Ciulei l-am vazut o singura data, "in carne si oase", cu ocazia sarbatorii lui la Cinemateca "Eforie". Era cum spui, "un personaj fara varsta" imbracat cu tipica helanca neagra a regizorilor/artistilor. Nu tin minte sa fi vorbit mult. In seara aceea a rulat "Padurea spanzuratilor".
RăspundețiȘtergereApoi, la scurt timp, mi-aduc aminte de comentariul unui jurnalist (frustrat)cam de aceeasi generatie cu el: "inainte de 1989 ma cunostea; acum, cand ma vede, trece pe partea cealalata" :-)