Liviu Ciulei

Mi-l amintesc pe Liviu Ciulei ca pe un personaj fără vârstă, de o masivitate atletică, de o masculinitate pregnantă, cu o vorbă bine articulată, dar dulce, prietenoasă.

Dacă cineva m-ar ruga să-i spun ce mi se pare că-l reprezintă cel mai bine, atunci aș menționa (fie-mi iertată subiectivitatea) cariera sa de regizor (și actor) de film, cu, în această ordine, fantastica scenă de dragoste – masa condamnatului (cu actorii Victor Rebengiuc și Ana Széles, o actriță de care m-am îndrăgostit iremediabil după acest film) din „Pădurea spânzuraților” din 1964, și scenele de rivalitate masculină din „Valurile Dunării” din 1959 (în care Ciulei a jucat unul din rolurile principale ale triunghiului amoros alături de extraordinarii Irina Petrescu și Lazăr Vrabie).

De menționat că ambele filme au fost premiate la timpul lor („Pădurea spânzuraților” la Cannes, unde a primit Premiul pentru regie, iar „Valurile Dunării” la Karlovy Vary, unde a primit Globul de cristal).

Un lucru îndeobște mai puțin cunoscut este acela că Ciulei a fost și regizorul secund al lui Victor Iliu la filmul „Moara cu noroc” din 1955, film care a fost și el nominalizat la Palme d'Or la Cannes (și pe care eu personal îl consider cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor, o fantastică poveste de iubire în care triunghiul amoros a fost jucat magistral de actorii Constantin Codrescu, Ioana Bulcă și Geo Barton).

Dumnezeu să-l odihnească!