Majestate sau maiestate?

Mărturisesc că plâng adeseori la filmele de dragoste. N-am crezut însă că o să plâng vreodată la un discurs în Parlament. Am făcut-o totuși la discursul lui Mihai I.

Primul nod în gât mi-a apărut când regele românilor a intrat în sală. Ceva din ținuta sa de o eleganță demnă dar modestă mi-a adus aminte de bunicul meu (poate de aceea am avut până la sfârșit ochii înlăcrimați?), și de alți bărbați din familie, pe care n-am știut să-i apreciez cum se cuvine la timpul potrivit.

Oameni cărora le spuneam pe nume, dar pe care nu i-am văzut niciodată îmbrăcați altfel decât cu cravată, chiar și atunci când săpau grădina.

Lacrimile m-au podidit când am ascultat „Deșteaptă-te române”. Astăzi imnul de stat al României, imnul meu și al tuturor românilor. M-am gândit cum în numai câteva zeci de ani, imnul a trecut de la „Trăiască regele” (imnul monarhic), la „Zdrobite cătușe”, „Te slăvim Românie” (pe care cred că nu și le mai amintește nimeni astăzi), „Trei culori” (în varianta adaptată), și apoi „Deșteaptă-te române” – o succesiune care arată clar confuzia și șocul continuu al societății românești postbelice.

Nici felul cum arată, nici cel în care vorbește Mihai I nu au nimic ostentativ. Dimpotrivă. Cu toate acestea, atrage privirea și interesul.

Îmi place enorm și felul drăgăstos în care îl privește principesa Margareta când îl însoțește. Și mai ales măsura tuturor lucrurilor pe care le spune. Discursul lui e un exemplu de diplomație în formă condensată. Doar douăzeci de minute, dar fără să lase nimic important deoparte. Punctat acolo unde e nevoie, dar nu mai mult. Discursul unui om care a văzut multe, s-a bucurat și a suferit, care nu are resentimente, ci doar planuri de viitor.

M-a mirat să-l văd pe fostul președinte Iliescu venit să-l asculte pe rege. M-am bucurat să-l văd pe Constantinescu în sală. Abia a doua zi mi-am dat seama că actualul președinte (scuze, am un lapsus, nu-mi amintesc numele lui) nu a venit. Ce m-a mirat însă cel mai mult a fost lipsa patriarhului Daniel... Arhiepiscopul Robu a fost.

Mi-a părut puțin rău de Geoană. Sarcina de a-i face introducerea regelui a fost, din păcate, prea mare pentru el.

Revenind la discurs, recunosc că de mult nu m-am mai simțit atât de mândru că sunt român!

PS Sunt luni bune de când n-am mai deschis televizorul (pe care-l țin doar pentru evenimente cum a fost discursul de 90 de ani, din Parlament, al regelui). Poate de aceea m-a mirat să aud folosindu-se aproape de toată lumea varianta „majestate” în locul firescului „maiestate”... Oare cum o fi corect?