Regia, interesantă, un
amestec de clasic și modern, în care am remarcat câteva elemente
originale, cum ar fi concentrarea luminii pe fața actorilor atunci
când declamă texte de mai mare importanță, sau utilizarea
actorilor secundari și figuranților pe post de cor antic (în
partea finală a piesei). Deși Șerban încearcă să imprime o notă
umoristică acestei drame, iar publicul chiar râde la câteva
elemente facile, mie nu mi-a venit deloc să râd. Ba chiar cred că
un actor de talia lui Victor Rebengiuc este relativ dezavantajat de
tonul histrionic pe care trebuie să-l imprime personajului său,
altminteri tragic.
Vlad Ivanov este credibil
și bun în rolul principal, făcând uneori secvențe memorabile.
De notat însă Maria
Obretin, care deși are de interpretat un rol secundar destul de
ingrat, reușește să demonstreze o uriașă capacitate de adaptare
la stări de spirit contradictorii, imprimând un aer de profundă
umanitate unui personaj care ar fi putut ușor să cadă în
derizoriu.
Mi-au plăcut scenografia
și costumele, parcă mai elaborate și mai potrivite decât la alte
spectacole.
Ca o concluzie generală,
„Ivanov” este un spectacol reușit. Dacă ar fi să-i reproșez
ceva, este tocmai acest aspect de spectacol, care m-a făcut să mă
simt ca la teatru, împiedicându-mă să particip efectiv la
zbaterile personajelor, actorii reamintindu-mi în permanență, prin
modul efectiv teatral în care-și declamau textele, că joacă o
piesă.
PS Deși sunt pomeniți în
text, țiganii lipsesc din distribuție, interpretul de chitară
nefiind, în opinia mea, suficient de autentic în rol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu