Radu Captari la Sibiu World Music Festival (articol întârziat)

Din lipsă de timp, n-am apucat să scriu despre Radu Captari imediat ce l-am văzut (dar am pus pe Facebook un mic album foto, vezi https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150387224699298.374490.792164297&type=3&l=51ddb20b95).

Îmi răscumpăr acum vina.

Duminică 13 noiembrie 2011, am fost la Sibiu World Music festival, la sala Thalia, atras de formația Traffic Strings. Urma să interpreteze un program cu muzică de Piazolla - Tango Finesse.

În deschiderea programului a apărut însă un interpret singur, cu o chitară. Nu-l mai văzusem niciodată pe Radu Captari, și nici nu auzisem de el. Nu-l voi mai uita însă vreodată.

Arăta cumva ciudat, atipic, oricum altfel decât te-ai fi așteptat de la un „român” neaoș. Cu o bărbiță subțire care-i marca bărbia, purta o rubașcă de mătase, și o tichie ciudată pe cap. Era singurul interpret solist din întreg festivalul, în rest au cântat numai formații. N-am știut ce să cred. Nici restul publicului. Captari și-a dat și el seama de asta.

A început să-și acordeze chitara, după care s-a oprit, și-a dres glasul, și ne-a întrebat: „Care e diferența dintre alcool și votcă?” Sala rămâne mută. „Alcoolul poți să-l bei, dar vodca trebuie”. Râsete slabe. „Și mai târziu o să vă spun și-o glumă”, continuă Captari. Abia acum sala izbucnește în râs.

Gheața s-a spart. Iar Captari începe să cânte. Deși în program a fost prezentat ca român, cred că e din Republica Moldova. Cântă muzică rusească. Și țigănească rusească. Sentimentală.

Se întrerupe din când în când pentru acordat chitara. „Doi ruși așteaptă ora deschiderii în fața unei alimentare. Două sau trei?, îl întreabă primul pe cel de-al doilea. Alaltăieri două au fost puține, ieri trei au fost multe, vine răspunsul. În fine, magazinul se deschide. Cei doi intră, se duc direct la vânzătoare: zece sticle de vodcă, și două sau trei bomboane, numai o clipă, să dăm cu banul.”

Captari își continuă recitalul. Are o voce extraordinară, amplă, puternică, caldă, melodioasă. Mi se face pielea de găină și mă trec fiori ascultându-l. Sala cântă împreună cu el refrenele și ține ritmul bătând din palme.

„Un Mercedes se oprește la o cârciumă amărâtă pe undeva pe la o răscruce din munții Urali. Șoferul, un om îmbrăcat cu haine scumpe, se duce la barman: ce fel de votcă ai? Păi de 5 ruble și de 10 ruble. Și acolo ce-ai? Aceea e o sticlă fermecată, nu e de vânzare. Nu se termină niciodată. Mi-o vinzi pentru 10 milioane de ruble? Ți-o vând. Omul cu Mercedesul se duce la bancă, scoate bani, vine înapoi. Ține 20 de milioane. Păi de ce? Vreau două.”

Captari continuă să cânte, electrizând sala. Este la fel de bun la chitară, ca și la voce. „Urmează o melodie care mie nu-mi place, dar care e pe locul doi in lume ca apreciere”, spune Captari. „O să închei cu piesa numărul unu, asta-mi place”, spune Captari.

O să-mi las cititorii să afle singuri care sunt piesele rusești numărul doi și numărul unu în lume, ducându-se să-l asculte pe Radu Captari atunci când vor avea ocazia. Probabil că ne vom întâlni acolo.

După Captari, au urmat Cornelia Tihon și Daniel Bădoi. Au avut o sarcină ingrată, care n-a fost deloc ușurată de repertoiul de café concert pe care și l-au ales. Meritul principal al acestei mici formații a fost că Tihon a prezentat o serie impresionantă de instrumente de suflat – nai, fluier, caval, cimpoi, tilincă, fluiere gemene, ocarină, căuc. De unele nici nu știam...

În partea a doua a concertului am ascultat muzica lui Piazolla interpretată de o formație de muzică de tango fără bandoneon, al cărui loc fusese luat de... nai. În mod surprinzător, Traffic Strings a reușit să recreeze (aproape) perfect atmosfera porteña. A făcut și un intermezzo dansant, interpretând El Choclo, pe care însă nimeni din sală n-a vrut/știut să danseze. Când conducătorul formației Traffic Strings a cerut să ridice mâna cine știe să danseze tango, nu s-a ridicat nici o mână. A mai întrebat o dată. Singura mână ridicată a fost a mea. „Faceți un solo?”, m-a întrebat. Am mulțumit frumos, dar nu, pentru că în tango ceea ce contează e îmbrățișarea.