Unul după altul, am văzut pe 16 și
17 decembrie 2011 la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
două spectacole – „Vremea dragostei, vremea morții” și
„Femeia țintă și cei zece amanți”.
Pe de o parte, n-am scris până acum
despre aceste două spectacole din lipsă de timp. Pe de alta,
fiindcă nici până acum nu le-am digerat încă complet. Ar trebui să mă duc să
le revăd.
„Vremea dragostei, vremea morții”
este o piesă (scrisă de Fritz Kater) despre viața (și moartea) în
comunism, în RDG (premiată în anul 2003 în Germania). La
început pare lejeră. Pe parcurs, capătă tot mai multă greutate. Evoluează dinspre
comedie (la început chiar am fost iritat de parodierea spectacolelor tineretului comunist) înspre dramă (iubire naivă adolescentină comparată cu iubirea interesată a maturilor) și apoi tragedie (inevitabila moarte). Beneficiază de o regie
(Radu-Alexandru Nica), de o scenografie (Andu Dumitrescu), o muzică,
un joc actoricesc (și o coregrafie) cel puțin interesante. În final totul se învârtește și se răsucește
(la propriu) într-un vârtej halucinant. Aș vrea să o revăd
înainte de a spune mai multe despre ea.
„Femeia țintă și cei zece amanți”
este o piesă de Matei Vișniec, regia Claire Dancoisne. O
coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și a
Teatrului „La Licorne” din Lille, Franța. N-am mai văzut așa
ceva, teatru cu măști și manechine, o scenografie extraordinară,
uneori actorii vorbesc, alteori vocile le sunt redate pe bandă și
ei doar mimează. Într-un circ, o femeie care trăiește cu un cuțit înfipt în ochi caută în fiecare noapte zece amanți. Inspectorul venit să autorizeze spectacolul circului se rătăcește în „Casa ororilor”... Un teatru absurd, coșmaresc, în același timp
sensibil, dovedind înțelegere pentru personajele sale, profund
rănite de viață.
Dacă mai era nevoie, aceste două
piese m-au convins definitiv că la Sibiu se face TEATRU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu